Ascultă Radio România Iași Live

(FOTO) Iaşi: Autorităţile iau măsuri pentru accelerarea lucrărilor din Podu Roș

(FOTO) Iaşi: Autorităţile iau măsuri pentru accelerarea lucrărilor din Podu Roș

Publicat de , 30 august 2018, 17:34 / actualizat: 7 septembrie 2018, 12:49

Primarul Mihai Chirica a inspectat astăzi, 30 august, șantierul organizat în zona Podu Roș în cadrul proiectului finanțat cu fonduri nerambursabile de modernizare a rețelei de termoficare.

În zonă au început marți, 28 august, lucrările pe tronsonul aferent Magistralei 1 cuprins între Căminul Termic CIII (spre Punctul Termic 5 Socola și bd. Țuțora) și Căminul CVII (în fața sediului ING), fiind instalate conductele 2DN500/630. Lucrările au necesitat închiderea benzii rutiere de lângă rondul verde, pe sensul dinspre Palatul Culturii spre Nicolina.

Edilul-șef, reprezentanții constructorului, ai Direcției Generale Tehnice și de Investiții ai Primăriei Municipiului Iași și ai Poliției Locale au stabilit un grafic de lucrări care să aibă un impact cât mai redus asupra traficului rutier, cu atât mai mult cu cât noul an școlar va începe pe 10 septembrie.

Astfel, lucrarea dintre capetele șos. Naționale și bd. Țuțora a fost împărțită în patru tronsoane.

Până marți, 4 septembrie, constructorul s-a angajat că va face lucrări subterane (fără șanț deschis) între capătul șos. Naționale și rond (tronsonul marcat cu albastru punctat).

De miercuri, 5 septembrie, până vineri, 7 septembrie, se va lucra, cu săpătură deschisă, în rond, paralel cu liniile de tramvai (tronsonul marcat cu roz continuu), fără a afecta circulația tramvaielor.

De sâmbătă, 8 septembrie, până sâmbătă, 15 septembrie, se va lucra tot subteran în rond, perpendicular pe liniile de tramvai, și pe stradă, spre capătul bd. Țuțora (tronsonul marcat cu verde punctat).

De duminică, 16 septembrie, până marți, 25 septembrie, se va lucra cu șanț deschis pe bd. Țuțora (tronsonul marcat cu galben continuu). Aceste din urmă lucrări vor afecta prima bandă la ieșirea din rond spre bd. Țuțora și trotuarul din zona sucursalei BRD.

Aceste lucrări nu au putut fi făcute mai devreme întrucât în prealabil a trebuit să fie puse sub presiune conductele recent înlocuite de pe Splai Bahlui – Mal Stâng, astfel încât să se poată asigura furnizarea agentului termic către populație și o serie de instituții, în special spitale, și în perioada verii.

Amintim faptul că în prezent se derulează proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare în Municipiul Iași, în vederea conformării cu stardardele de mediu privind emisiile poluante în atmosferă și pentru creșterea eficienței energetice în alimentarea cu căldură urbană”. Investiția este cofinanțată în proporție de 85% din fonduri europene, 13% din fonduri de la bugetul de stat și 2% din fonduri de la bugetul local al Municipiului Iași.

În cadrul proiectului sunt incluse două contracte de lucrări: cel privind reabilitarea reţelei de termoficare primare (de transport) şi cel privind reabilitarea reţelei de termoficare secundare (de distribuţie). Reabilitarea rețelei de termoficare primare implică modernizarea a 13,01 kilometri care reprezintă tronsoane din Magistralele 1, 2 și 5.

Valoarea totală a celor două contracte este de aproximativ 68 milioane de lei, fără TVA, câștigătoarea licitației fiind asocierea SC Conest SA – SC Construcții Erbașu SA – SC Consix Construcții SRL – SC IPCT Instalații SRL. Primul proiect are termen de finalizare data de 30 iunie 2019, iar cel de-al doilea – 30 august 2019. În total este vizat un traseu de 25,6 de kilometri (76,2 kilometri de conducte).


Etichete:
Vaslui: Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Chiriachi’ solicită înfiinţarea unei unităţi AVC acut
Regional luni, 17 martie 2025, 10:31

Vaslui: Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Chiriachi’ solicită înfiinţarea unei unităţi AVC acut

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Chiriachi’ Vaslui solicită autorităţilor locale sprijin financiar pentru...

Vaslui: Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Chiriachi’ solicită înfiinţarea unei unităţi AVC acut
De 18 ani, Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”
Regional luni, 17 martie 2025, 10:15

De 18 ani, Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”

Una dintre primele manifestări de acest gen din România, Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!” ajunge, în 2025, la a XVIII-a lui...

De 18 ani, Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”
35 de milioane de euro pentru reabilitarea și restaurarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad
Regional luni, 17 martie 2025, 09:15

35 de milioane de euro pentru reabilitarea și restaurarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad

35 de milioane de euro pentru reabilitarea și restaurarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad. Primăria municipiului Bârlad a...

35 de milioane de euro pentru reabilitarea și restaurarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad
USV Iaşi: Platformă de preînscriere online la admitere
Regional luni, 17 martie 2025, 08:57

USV Iaşi: Platformă de preînscriere online la admitere

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) vine în ajutorul viitorilor candidați oferindu-le posibilitatea...

USV Iaşi: Platformă de preînscriere online la admitere
Regional luni, 17 martie 2025, 08:42

Întreruperi de apă potabilă în mai multe localități

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Ciurea, de 300 mc capacitate, în data de 18 martie 2025, în...

Întreruperi de apă potabilă în mai multe localități
Regional luni, 17 martie 2025, 08:31

Cutremur în județul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1 s-a produs luni dimineaţa, la ora 7:33, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor...

Cutremur în județul Vrancea
Regional luni, 17 martie 2025, 07:47

Suceava: Temperaturi în jurul pragului de îngheț în județ

Pe drumurile nationale și județene din județul Suceava carosabilul este umed pe fondul ninsorilor moderate, la o temperatură situată în jurul...

Suceava: Temperaturi în jurul pragului de îngheț în județ
Regional luni, 17 martie 2025, 05:50

Vrancea: Multe fântâni nu au apă potabilă, iar autoritățile nu informează corect cetățenii

Aproape 30% din populaţia din România se bazează pe surse individuale de apă – cum ar fi fântâni sau puţuri forate. Situaţia este...

Vrancea: Multe fântâni nu au apă potabilă, iar autoritățile nu informează corect cetățenii