(FOTO) Suceava: Bărbat decedat după ce motocicleta cu care se deplasa a fost acroşată de un autoturism
Publicat de Andreea Drilea, 16 iulie 2021, 18:46
Un motociclist a murit, vineri, într-un accident rutier produs pe raza localităţii sucevene Şaru Dornei, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Epureanu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, accidentul s-a produs în momentul în care un autoturism a acroşat o motocicletă condusă de un bărbat în vârstă de 32 de ani.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu modul SMURD, iar paramedicii au acordat primul ajutor victimei care era rănită grav, dar conştientă şi cooperantă.
S-au efectuat manevrele de resuscitare la care nu a răspuns şi s-a declarat decesul. AGERPRES/FOTO ISU SV