Un incendiu s-a produs dimineață la etajul I al unui bloc de locuințe din Tătărași. Pompierii au intervenit cu 2 mașini de stingere și 2 cu scară de intervenție la înălțime și un echipaj de prim ajutor SMURD.
În locuință, nu se afla nimeni la momentul producerii incendiului.
Pompierii au intervenit rapid și nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor. Cauza incendiului nu fost stabilită, dar există ipoteza că a fost declanșat intenționat, a declarat, pentru Radio Iași, maior Ostafi George de la ISU Iași.