Ascultă Radio România Iași Live

Gala de deschidere SFR 13 și evenimentele speciale ale ediției de anul acesta

Gala de deschidere SFR 13 și evenimentele speciale ale ediției de anul acesta

Publicat de Andreea Drilea, 11 iulie 2022, 11:18


Ediția cu numărul 13 a Festivalului Serile Filmului Românesc va avea loc la începutul lunii august, iar organizatorii promit un eveniment de anvergură, unde Marcel Iureș va fi invitat principal. Astfel, în perioada 3-7 august 2022 vor avea loc evenimente culturale în mai multe spații din Iași: Piața Unirii – Open Air, Amfiteatrul Palas, Cinema Ateneu, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” Iași, Brizo, Liceul Varlaam și Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

            O parte din noutățile ediției de anul acesta au fost deja anunțate, iar cinefilii și iubitorii de cultură își pot procura bilete de pe platforma eventbook.ro.

Respectând tradiția din ultimii ani, deschiderea oficială a festivalului va avea loc miercuri seara, 3 august, în Piața Unirii, cu un concert de muzică tradițională, susținut de Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase, urmat de proiecția filmului Hart’s War-Războiul lui Tom Hart (regizor: Gregory Hoblit), film din Retrospectiva Marcel Iureș.

În cadrul aceleiași secțiuni, vor putea fi vizionate și alte producții în care actorul Marcel Iureș a jucat de-a lungul carierei: Octav (regizor: Serge Ioan Celebidachi), Să mori rănit din dragoste de viață (regizor: Mircea Veroiu), O vară de neuitat (regizor: Lucian Pintilie) și The Peacemaker-Pacificatorul (regizor: Mimi Leder).

Tot din seria evenimentelor speciale face parte și spectacolul Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?, regizat de Alexandru Dabija, unde actorii Marcel Iureș și George Mihăiță interpretează magistral celebrele personaje create de Marin Preda în romanul „Moromeții”.

 

Miercuri, 3 august 2022, ora 18.00, Piața Unirii | Concert Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase – Preambul în deschiderea SFR 13

Bilete: https://bit.ly/Deschidere_SFR13

 

Pe scena din inima Iașului vor urca Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase. Muzica lăutărească veche, cântecele culese din toată țara și măiestria instrumentiștilor vor face din seara de 3 august 2022 un adevărat prilej de celebrare a filmului românesc. Astfel, Bogdan Mihai Simion – cobzar, scriitor, culegător de muzică tradițională, lăutar, va urca pe scena din Piața Unirii din Iași, însoțit de lăutarii de mătase: Victor Teioanu, Milan de la Bobeşti, Costel Vasilescu, Nelu Răducanu și Gigel Mihai.

 

Miercuri, 3 august 2022, ora 20.00, Piața Unirii | Deschiderea oficială SFR 13 – Proiecția filmului Hart’s War – Războiul lui Tom Hart (2002) – Proiecție aniversară – 20 de ani de la lansare

Regizor: Gregory Hoblit

Secțiunea: Retrospectiva Marcel Iureș

Invitați: Marcel Iureș, Irina-Margareta Nistor

Bilete: https://bit.ly/Deschidere_SFR13

 

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, colonelul William McNamara este deținut într-un lagăr de prizonieri german. Fiind ofițerul american cel mai înalt în grad, continuă să-și comande trupele aflate în lagăr, sub supravegherea atentă a colonelui german Werner Visser. În tot acest timp, colonelul american plănuind în secret și lovirea inamicului.

Momentul prielnic se ivește când are loc o crimă în lagăr. Visser este investigat de Curtea Martială, iar William profită de ocazie și pune la cale un plan de evadare și distrugere a unei fabrici de muniție din apropierea lagărului. Ajutat de tânărul locotenent Tommy Hart și de oamenii săi, colonelul american se comportă eroic, sacrificându-și viața pentru țara sa.

 

Sâmbătă, 6 august 2022, ora 18.30, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” | Spectacol de teatru Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?

Regia: Alexandru Dabija

Distribuția: Marcel Iureș și George Mihăiță

Bilete: https://bit.ly/Spectacol_teatru

 

Într-un dialog savuros, doi mari actori – Marcel Iureș și George Mihăiță – îi întruchipează pe Ilie Moromete și Cocoșilă, celebrele personaje create de Marin Preda în romanul „Moromeții”. Ei reconstruiesc prin poveștile lor, cu tușe comice și sarcastice pe alocuri, întotdeauna surprinzător de autentice, complexul univers uman dintr-un sat românesc.

Plecând de la romanul lui Marin Preda, Cătălin Ștefănescu a creat un text proaspăt, care aduce la suprafață actualitatea temelor. Direcția regizorală a lui Alexandru Dabija ține în echilibru jocul actoricesc între tragedie și comedie, acaparând atenția audienței în tensiunea fiecărei scene, de la început până la sfârșit.

 

Biletele sunt puse în vânzare pe eventbook.ro, iar în limita locurilor disponibile vor putea fi achiziționate și direct de la locația desfășurării evenimentelor. Programul complet, în curând pe www.festivalsfr.ro.

(COMUNICAT DE PRESĂ)

Etichete:
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:22

Noi informări meteorologice pentru zona Moldovei

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 14 martie, ora 10 – 17 martie, ora 18 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică,...

Noi informări meteorologice pentru zona Moldovei