Galaţi: Autoturism depistat rulând cu 212 km/h pe DN 25
![Galaţi: Autoturism depistat rulând cu 212 km/h pe DN 25 Galaţi: Autoturism depistat rulând cu 212 km/h pe DN 25](https://www.radioiasi.ro/wp-content/uploads/2018/06/radar-evz.ro_.jpg)
Publicat de , 21 iunie 2018, 15:19
Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat şi oprit în trafic, joi, pe DN 25, între localităţile Independenţa şi Braniştea, un autoturism care circula cu viteza de 212 km/h, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Potrivit sursei citate, conducătorul auto, un bărbat de 48 ani, din municipiul Galaţi, a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, pentru depăşirea vitezei, cu amendă în valoare de 1.450 lei, fiindu-i totodată suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru a perioadă de 90 de zile.
(Agerpres/FOTO evz.ro)