Galați: Cel de-al treilea centru medical de permanență din municipiu funcționează, începând de astăzi, în cartierul Micro 20
Publicat de Andreea Drilea, 15 mai 2023, 14:29
Cel de-al treilea centru medical de permanență din municipiul Galati funcționează, începând de astăzi, în cartierul Micro 20.
Ca si celelalte două, deschise în ultimii ani, centrul a fost amenajat de Primăria municipiului Galați și asigură, gratuit, servicii medicale pentru cazurile de „cod albastru”, zilnic, de la ora 15.00, la ora 8.00, în weekend-uri și sărbătorile legale.
În centre, se pot prezenta pacienții care au de urmat diverse tratamente (injectabile, perfuzabile etc.) sau persoane care se simt rău de la afecțiuni comune (răceli etc.), astfel încat să nu mai aglomereze camerele de gardă ale spitalelor.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)