Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Două femei, trimise în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene

Publicat de Andreea Drilea, 7 aprilie 2021, 19:22

Două femei din judeţele Galaţi şi Brăila au fost trimise în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) – Serviciul Teritorial Galaţi pentru fraude cu fonduri europene, informează, miercuri, reprezentanţii DNA.

Potrivit sursei citate, în primul caz procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriu s-a reţinut faptul că în perioada 2015-2019 inculpata ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi inexacte (contracte de arendă) în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.

Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 120.534 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi.

În al doilea caz, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a unei inculpate, la data faptelor preşedinte al unei asociaţii, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a reţinut că în perioada 2016 – 2017, în contextul derulării a două contracte de finanţare nerambursabilă având ca obiect implementarea programelor ‘The First Step in Education, The First Step in Volunteering!’ şi ‘No For Bulling&Drug, Yes for Life!’, inculpata, în calitate de preşedinte al unei asociaţii, ar fi schimbat fără respectarea dispoziţiilor legale destinaţia fondurilor primite în scopul amintit mai sus, în valoare totală de 15.500 euro.

Banii respectivi ar fi fost folosiţi de inculpată în scopul cofinanţării altor proiecte pe care asociaţia le avea în derulare sau pentru achitarea unor obligaţii pecuniare care excedau obiectului contractului (remuneraţii, impozite, plăţi către diverşi furnizori de utilităţi necesare întreţinerii sediului organizaţiei etc.).

În prezenţa avocaţilor, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea pe o perioadă de un an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Brăila. 

(Agerpres/FOTO arhivă radioiasi.ro)

Etichete:
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro