Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Peste 220 de salariaţi au fost disponibilizaţi de la societatea de termoficare Calorgal

Galaţi: Peste 220 de salariaţi au fost disponibilizaţi de la societatea de termoficare Calorgal

Publicat de , 1 octombrie 2018, 12:36

Un număr de 221 de salariaţi au fost disponibilizaţi, începând de luni, de la societatea de termoficare Calorgal din Galaţi, în urma dificultăţilor financiare prin care trece unitatea.

Potrivit liderului de sindicat de la Calorgal, Cristi Ciubotariu, disponibilizaţii vor beneficia de cinci până la 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime, plus ajutorul de şomaj, dar după 12 luni vor rămâne numai cu salariul compensatoriu.

Directorul societăţii, Marian Alexandru, a anunţat că se încearcă rezolvarea problemei salariilor restante pe lunile august şi septembrie, măcar pentru cei disponibilizaţi.

‘Până luni va fi plătită lichidarea lunii august, urmând ca, în funcţie de încasări, să se achite cât mai repede şi avansul pe septembrie, măcar la cei care pleacă. Cei care pleacă nu trebuie să se teamă că nu-şi vor primi toţi banii cuveniţi, pentru că, dacă nu plătesc, mă dau în judecată şi câştigă. Dar asta nu înseamnă nici că, dacă pleacă ei, eu trebuie să intru în faliment’, a precizat Marian Alexandru.

De la 1 octombrie, Calorgal mai rămâne cu 259 de salariaţi.

Societatea a intrat în colaps din momentul în care gălăţenii au început să renunţe la sistemul centralizat de termoficare. Din cele aproximativ 91.500 de apartamente din municipiul Galaţi, mai sunt branşate la sistemul centralizat de termoficare doar aproximativ 17.000.

În plus, municipalitatea gălăţeană acordă subvenţii de 3.000 lei pentru procurarea de surse alternative de încălzire familiilor care îndeplinesc anumite condiţii. Până acum, peste 10.000 de familii au ieşit din sistemul centralizat de termoficare şi şi-au instalat surse alternative de căldură şi apă caldă. (Agerpres/FOTO viata-libera.ro)

Etichete:
(AUDIO) Pana de curent din Spania și importanța radioului public
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 12:32

(AUDIO) Pana de curent din Spania și importanța radioului public

Majoritatea regiunilor din Spania și Portugalia au revenit sub alimentare electrică după una dintre cele mai mari pene de curent din Europa. În...

(AUDIO) Pana de curent din Spania și importanța radioului public
Autostrada A8 prinde contur, astăzi fiind semnat al cincilea contract
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 12:30

Autostrada A8 prinde contur, astăzi fiind semnat al cincilea contract

Autostrada A8 prinde contur, marţi fiind semnat al cincilea contract, astfel că mai mult de 40% din lungimea acesteia este acoperită de contracte,...

Autostrada A8 prinde contur, astăzi fiind semnat al cincilea contract
Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 12:23

Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile

Tânăra în vârstă de 19 ani care, duminică, a luat un bebeluş din Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, a fost pusă sub...

Bacău: Tânăra care a luat un bebeluş din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 12:16

Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani

Ample acțiuni de salvare la Agafton: cutremur, explozie, incendiu, asanare muniție, accident rutier. Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

Un amplu exerciţiu de salvare este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” din Botoşani
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 11:47

Medici specialiști în sănătatea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății de la Iași

Comunitatea Social Moms organizează la Iași „Maratonul Sănătății”, o conferință dedicată sănătății copiilor. Evenimentul se va...

Medici specialiști în sănătatea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății de la Iași
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 11:35

Iași: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră (4 – 8 mai 2025)

Sub cupola Aulei Mihai Eminescu, muzica prinde din nou viață în cadrul unui eveniment cu tradiție și rafinament organizat în exclusivitate de...

Iași: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră (4 – 8 mai 2025)
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 11:28

Barometrul RetuRO – martie 2025  

București, 29 aprilie 2025 – RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România,...

Barometrul RetuRO – martie 2025  
Prim plan marți, 29 aprilie 2025, 11:12

Aplicație mobilă în domeniul securității publice, testată cu succes de TUIASI, Orange România și STS

Mai este doar un pas până la lansarea soluției MCx (Mission-Critical-Services), aplicație mobilă pentru smartphone-urile 5G în domeniul...

Aplicație mobilă în domeniul securității publice, testată cu succes de TUIASI, Orange România și STS