Galaţi: Peste 280 de sancţiuni contravenţionale aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID 19
Publicat de , 22 martie 2021, 12:48
Un număr de 282 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forţele de ordine angrenate în acţiunile de verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul IPJ Galaţi, alături de jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali şi pompieri au desfăşurat activităţi de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri şi terase, de pe raza judeţului, dar şi în mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, peste 1.870 de persoane şi 101 societăţi comerciale.
Totodată, poliţiştii au controlat 151 de locaţii-restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, precum şi 184 mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 282 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Intervenţiile în sistem integrat vor continua şi în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranţa cetăţenilor.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)