Galaţi: Un cioban a fost bătut şi lăsat să moară, după care a fost îngropat în curtea unei ferme
Publicat de gabrielarotaru, 18 iunie 2015, 17:33
Resturile umane ale unui bărbat au fost scoase la iveală de câinii aflaţi la o fermă de oi din comuna gălăţeană Griviţa, oasele dovedindu-se a fi ale unui cioban, de 57 ani, despre care se ştia că ar fi plecat de la stână încă din luna martie.
Ancheta procurorilor a descoperit că bărbatul a fost bătut de fiul patronului fermei, Mihai Ignat, care mai apoi l-a ţinut pe cioban, Petrache Cobzaru, într-o cameră insalubră fără îngrijiri medicale, apă şi mâncare până când acesta a murit. Ulterior, i-a cerut unui minor de 16 ani, Cătălin C., să îl îngroape în curtea fermei, dar câinii de la stână i-au scos oasele din groapa adâncă de numai 50 de centimetri. Patronul fermei a anunţat macabra descoperire la poliţie.
‘Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Galaţi au solicitat instanţei arestarea preventivă faţă de doi inculpaţi. Este vorba de Mihai Ignat, de 21 ani, cercetat pentru omor în stare de reţinere şi a unui minor de 16 ani cercetat pentru favorizarea infractorului. Este vorba de o infracţiune săvîrşită în cursul lunii martie 2015, când Mihai Ignat a aplicat victimei Petrache Cobzaru mai multe lovituri ce au provocat acestuia afecţiuni care i-au produs o stare în care nu se mai putea mişca. A rămas la pat mai multe zile timp în care nu i s-au acordat niciun fel de îngrijiri. Acele leziuni i-au provocat moartea. După ce s-a constatat că victima a decedat, inculpatul Mihai Ignat a solicitat ajutorul minorului pentru săpa o groapă şi a ascunde cadavrul. I-a mai spus minorului să nu aducă la cunoştinţa nimănui ce s-a întîmplat la fermă. În luna iunie se simţea miros şi cîinii care au scormonit groapa au scos la iveală osemintele victimei. Aşa au început cercetările. Proprietarul fermei, tatăl inculpatului, a observat că la fermă câinii se jucau cu ceva rotund ce semăna cu o minge. A văzut că este un craniu şi atunci şi-a dat seama că sunt rămăşiţe umane şi a anunţat poliţia. Nu a mai fost descoperit corpul cu totul, doar parţial deoarece nu a fost îngropat adînc’, a declarat joi procurorul Liliana Istrate de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Mihai Ignat a fost arestat preventiv 30 de zile pentru omor, iar Cătălin C. este cercetat în libertate pentru favorizarea infractorului. (agerpres/ FOTO romaniatv.net)