Galaţi: Un nou focar COVID la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Publicat de Andreea Drilea, 20 octombrie 2021, 15:04
Un nou focar COVID-19 a fost depistat la o secţie medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Andrei’ din Galaţi, după ce alte trei astfel de focare au fost confirmate în ultima vreme în unitatea medicală, informează, miercuri, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.
Potrivit sursei citate, este vorba despre 12 persoane infectate cu SARS-CoV-2 la Secţia Ortopedie, din care 9 sunt pacienţi, iar trei cadre medicale, respectiv, un medic şi doi asistenţi medicali.
Cele trei cadre medicale erau vaccinate anti-COVID, unul din aceştia şi cu doza a treia, iar din cei 9 pacienţi, doar unul era vaccinat anti-COVID, în timp ce restul de 8 pacienţi nu erau vaccinaţi. De altfel, unul din pacienţi a fost testat primul ca fiind pozitiv COVID-19.
Conform procedurilor, pacienţii şi cadrele medicale care au intrat în contact direct cu cei testaţi pozitiv au fost supuşi triajului epidemiologic, iar în Secţia Ortopedie au fost restricţionate internările, pentru o perioadă de 14 zile, fiind primite doar urgenţele medicale.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Andrei’ din Galaţi au mai fost confirmate focare COVID la secţiile Medicală I, Cardiologie şi Neonatologie. AGERPRES