Gen. (r) Silviu Predoiu, fost șef al SIE, despre războiul din Ucraina: „România trebuie să își particularizeze poziția, adăugând la cea a alianței din care face parte și interesele sale”

Publicat de Lucian Bălănuţă, 3 martie 2023, 10:00 / actualizat: 3 martie 2023, 14:56

Prezent la Iași, fostul comandant operativ al Serviciului de Informații Externe (SIE), generalul (r) Silviu Predoiu, a anunțat lansarea unei filiale municipale a Partidului Liga Acțiunii Naționale, formațiune politică fondată de acesta în urmă cu aproximativ jumătate de an. Într-un interviu acordat colegului nostru, Lucian Bălănuță, fostul șef al SIE a vorbit despre situația războiului din Ucraina, perspectivele unei rezoluții și nevoia definirii unor obiective clare ale României în raport cu cele două părți aflate în conflict.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=_gYn_pkwKxY[/youtube]

Lucian Bălănuță: Domnule general, de mai bine de un an ne aflăm în proximitatea unui război în toată regula. Efectele sale se resimt puternic în toată țara. În ce situație se găsește România, atât în plan extern, cât și în plan intern, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina?

Silviu Predoiu: România este o țară în prima linie a acestui conflict. România, Polonia sunt țările aflate într-o primă linie. În mod evident, vedem toți și nu este absolut nimic rău, ne-am aliniat poziției de principiu, de fapt, a alianței euro-atlantice, a alianțelor din care facem parte. Suntem alături de UE, alături de Statele Unite. Și este normal să fim așa, pentru că vorbim despre un conflict militar, un război declanșat fără niciun fel de logică, din punctul nostru de vedere – pentru că nu trebuie să cântărim și logica de cealaltă parte prin standardele noastre – dar de unde ne uităm noi, fără niciun fel de explicație, fără niciun fel de justificare. Întrebarea este dacă e suficient că ne aliniem poziției euro-atlantice, pentru că vedem că cele mai multe state, pe lângă faptul că declară alinierea la poziția Alianței Nord-Atlantice, la poziția UE, statele europene mai vin și cu amendamente care țin de interesele proprii. Eu nu văd amendamentele României, eu nu văd ce anume ne diferențiază, cum am ajuns la concluziile pe care le enunță premierul sau președintele. Aici cred că avem o problemă. Nu putem să spunem că avem o totală similitudine în abordare cu Portugalia, să spunem, cu Portugalia care este la capătul celălalt al continentului, care este la o distanță confortabilă de acest conflict, de eventuale accidente nucleare. Nu vorbim de un război nuclear. Deci nu poți să spui că tu nu ai (amendamente – n.r.)… care nu are o comunitate semnificativă – semnificativă! – de cetățeni de aceeași naționalitate în Ucraina, nerecunoscuți, de altfel. Deci, nu poți să spui că ai aceeași opinie cu ceilalți. Trebuie să îți particularizezi poziția, adăugând la cea a alianței din care faci parte și interesele tale ca stat. România pare să nu aibă niciun interes.

Lucian Bălănuță: Să rămânem în logica aceasta, domnule general. De-a lungul timpului, au fost lansate critici legate de modul în care România se raportează la Rusia. Spre exemplu, în cartea sa „Rusia, o ecuație complicată”, Armand Goșu spunea că, în relație cu Rusia, „România nu a știut niciodată ce vrea.” Dumneavoastră cum apreciați această chestiune?

Silviu Predoiu: În principiu, sunt de acord. Într-adevăr, acțiunile noastre arată că nu ne-am hotărât niciodată pe deplin ce așteptăm, ce vrem, ce suntem, până unde suntem pregătiți să mergem. Avem o abordare – așteptăm să ni se zică de către alții cam ce-am vrea noi să facem în raport cu Rusia. Ne așezăm foarte rapid, ne recalculăm pozițiile. Și atunci când facem niște pași, nu știm de ce i-am făcut. Țineți minte campania electorală în 2009!? Unul din punctele, din argumentele folosite de candidatul prezidențial atunci, Traian Băsescu, în a-l ataca pe candidatul prezidențial Mircea Geoană, a făcut trimitere la cele două vizite desfășurate în secret de Mircea Geoană la Moscova. Că nu sunt o catastrofă, se arată prin faptul că este secretar general adjunct NATO. Deci nouă ni se părea un capăt de lume, dar de ce a făcut vizitele alea în secret? Adică nu mă refer la Mircea Geoană, mă refer la felul nostru de a gestiona aceste lucruri. Suntem obligați să atacăm orice fel de reacție a autorităților, într-un sens sau altul. Nu atât pentru că suntem, prin natură, Gică Contra, și pentru că autoritățile niciodată n-au făcut bine să explice de ce merg într-o direcție sau alta. Încercăm să fim pe placul tuturor, iar curentul este – nu ne plac rușii. De ce? Nu stăm să analizăm foarte serios – spre exemplu: nu ne plac rușii, dar ne plac ucrainienii. Și vorbeam cu cineva… există un sociolog – nu mai există, că dispărut în urmă cu un an-doi – Hofstede, care a elaborat un sistem de comparare a civilizațiilor fiecărei țări, elementelor care definesc fiecare țară și a identificat el șase elemente prin prisma cărora poate fi definit specificul fiecărei țări. Nu este deloc surprinzător să constatăm că în această evaluare a lui Hofstede, care e recunoscută și folosită în toată lumea (Country Comparison – Hofstede), Rusia este egală cu Ucraina, adică au exact aceleași specificități. De ce cu unii bine, cu unii rău – iarăși ține de o chestie pe care eu pot s-o intuiesc – dar aș vrea să o aud de la politicianul nostru.

Lucian Bălănuță: Dumneavoastră cum ați modela această relație vis-a-vis de Rusia în contextul războiului?

Silviu Predoiu: Pragmatic! Din punct de vedere al securității, în mod constant, noi, serviciile românești, alături de cele poloneze, alături de cele baltice, la conferință, la dezbateri internaționale desfășurate clasificat – nu vă temeți, nu trec la date secrete, ci doar generic – vorbeam despre amenințarea rusă, despre pericolul reprezentat de noul imperialism al Rusiei, despre faptul că Rusia doar așteaptă un moment când să revină la ambițiile sale imperiale, nu de Uniune Sovetică, ci de imperiu, de control al frontierelor, de zonă tampon, lucruri care au definit întotdeauna Rusia. Nu numai Rusia. Toate țările sunt prizoniere ale propriei istorii. Sunt deprinderi dobândite în timp, de care nu te poți rupe. Rusia are o istorie de cuceriri, de expansiune, de agresivitate la adresa vecinilor. Nu se poate schimba, așa cum noi avem o tradiție de submisivitate, doar schimbăm centrul, deși nu ne mai cere nimeni, dar rămânem prizonierii istoriei. Deci, cu Rusia, dacă vrem să știm ce, hai să ne definim interesele pragmatic. Vă spuneam, la aceste conferințe, noi, serviciile noastre, poloneze, cele baltice, am susținut în mod sistematic riscul repetat de agresivitate al Rusiei și că e o problemă de timp până când se va întâmpla ceva. N-am fost chiar în stare să prevedem la nivelul lui 2014, 2015, 2016 ce se va întâmpla în 2022, dar nici nu excludeam. Partenerii occidentali zâmbeau, nu ne contraziceau, dar considerau că exagerăm. „Voi aveți o problemă istorică cu Rusia.” Discuțiile erau concrete, cu argumente, servicii de informații. Ne bazam pe informații. Pentru el era mult mai important potențialul economic pe care reprezenta Rusia pentru ele, pentru agenții economici din statele proprii, decât ceea ce tot spuneam noi ca amenințare. Ei cântăreau prin prisma intereselor economice. Abordarea era foarte pragmatică și cred că și în continuare o fac, dincolo de apărarea principiilor, își apără și interesele economice sau și le promovează. Eu cred că asta ar trebui să facem și noi când vorbim de Rusia, de Ucraina, să ne definim foarte clar interesele. Dar știți cum e: interesele ți le definești raportat la obiectivele proprii. Și cred că asta este problema României în acest moment. Vorbesc de România celor 30 de ani. Noi n-am reușit – sau politicienii noștri, ca să nu ne asumăm toți, poate dumneavoastră aveți, și eu am, dar să definim niște interese, niște obiective fundamentale pentru România. Nici pe termen mediu și scurt, cu atât mai puțin pe termen lung. În obiective, îți definești interesele, le etapizezi. Ori dacă noi n-avem obiective, evident că ne căutăm la alții și ne regăsim în obiectivele lor și asta este principala problemă. Deci, ce aș face eu, aș lăsa Rusia de-o parte, lăsa Ucraina, și aș încerca, într-o dezbatere, să-mi definesc eu obiectivele mele ca țară și după aia, din ele, aș pleca către Rusia, pe care nu poți s-o neglijezi. Este cea mai mare țară, cea mai întinsă, cu un potențial economic uriaș. Mi se pare că e nerealist să spui să o ignorăm.

Lucian Bălănuță: În privința a ceea ce facem și ceea ce nu facem, cum evaluați dumneavoastră perspectiva de a transparentiza ajutorul militar pe care țara noastră îl acordă Ucrainei?

Silviu Predoiu: Nu știu, îl acordă, domnule Lucian? Am auzit și eu bârfe. Știți care e problema – și îmi place cum ați pus delicat întrebarea. Eu pot să aflu oricând în ce constă ajutorul militar, umanitar, financiar al Germaniei pentru Ucraina. Pot să aflu oricând care e ajutorul dat de SUA, de Franța, de Polonia, de Cehia, pentru că mă duc pe Internet și găsesc. Nu sunt în stare să găsesc niciodată în ce constă concret ajutorul ăla despre care vorbește Iohannis. Că „vom merge până la capăt și că sprijinim efortul”. Nu-l găsești nicăieri. Transparență înseamnă respect pentru cei cărora te adresezi. Asta e problema noastră. Nu au respect, nu văd de ce să aibă și transparență. Noi ne clasificăm rapid totul și am terminat problema. Nu știu în ce constă și aș vrea să știu în ce constă, ca să nu rămânem în zona de speculații.

Lucian Bălănuță: În analizele externe curente, se vorbește, cumva, despre un pas mai departe decât atât. Într-un podcast recent The Eastern Front, realizat de Iulia Joja, profesor de studii de securitate europeană la Universitățile Georgetown și George Washington, generalii Ben Hodges și Philip Breedlove vorbeau despre nevoia asumării unui obiectiv strategic precis, de tipul – Ucraina să câștige războiul în acest an sau Ucraina să-și redobândească integritatea teritorială. Ce împiedică o astfel de asumare din partea Statelor Unite, a Occidentului?

Silviu Predoiu: Sună foarte ciudat să-ți asumi tu, ca Occident, acest obiectiv. Hai să lăsăm ucrainenii să și le stabilească, și, după aceea, noi să sprijinim sau nu Ucraina, să decidem dacă trebuie să o sprijinim. Ați văzut analiștii britanici, francezii, i-am citit, de regulă, sub rezerva anonimatului, dar cum spune presa – High Ranking Officials – își exprimă stepticismul vis-a-vis de capacitatea Ucrainei de a-și redobândi teritoriul sau o spun, dacă ar reuși, ar reuși cu niște prețuri care vor fi greu de suportat de către Ucraina din punct de vedere social-uman. Deci există atitudini și atitudini. Ar trebui să vedem ce-și propune Ucraina. Știm ce vrea Zelenski. Deocamdată.

Lucian Bălănuță: Ne e teamă, cumva, de cum ar trebui să arate o înfrângere a Rusiei?

Silviu Predoiu: Mie mi-e foarte greu să-mi imaginez, Lucian, cum ar arăta o înfrângere și la fel de greu, o victorie. Deci, eu nu pot să văd niciun învingător și niciun învins real în acest conflict. Nu pot să îmi imaginez o victorie a Ucrainei sau o victorie a Rusiei. Haideți să facem acest exercițiu: ce înseamnă o victorie a Ucrainei? Ajunge până la frontiere, ocupă și Crimeea și, după aia, se închide totul. Rușii vor spune – am greșit, am plecat. Ucraina rămâne cu cei patru, cinci milioane de ruși din zona Donbas, cetățeni ucrainieni de origine rusă, care vor fi foarte mulțumiți că au revenit la Ucraina după ce, din 2014 până în prezent, s-au luptat cu ei. Vor fi iertați. Rusia va pleca și va spune „Am greșit, vă rog să mă scuzați!” Cum ar arăta o victorie a Rusiei? La fel de greu îmi este de imaginat. Deci, am ajuns într-o situație de impas, în care nimeni nu poate, nu-și permite să piardă acest conflict, dar nimeni nu poate să-l câștige. Este clar că singura direcție este cea a negocierilor atât de vehement negate, respinse ca variantă de cei doi, de Putin și de Zelenski, în această etapă. Dar trebuie să înțelegem – și mi se pare că aici trebuie să se îndrepte presiunile, măcar recomandările, dacă nu presiunile comunității internaționale. La urma urmei, au negociat americanii cu talibanii recent, nu acum 60 de ani. Și au ajuns la o concluzie și americanii s-au retras, talibanii au lăsat, au reluat puterea. Deci americanii cu talibanii, ei cu cei care le amenințau existența – sau cel puțin așa am aflat – s-au aliat germanii cu francezii, după un război devastator. Cei care spun că este imposibilă o negociere ar trebui să se mai gândească sau, cel puțin, să ia în calcul alternativele.

Lucian Bălănuță: Propun să facem și o tranziție la motivul principal al vizitei dvs. de la Iași, anume lansarea unei filiale a Partidului Liga Acțiunii Naționale. Cum se poziționează partidul dvs. față de Federația Rusă acum și în viitor?

Silviu Predoiu: Ideea noastră de politică externă este cea a demnității naționale. Vrei să fii respectat? Respectă-te în primul rând tu, pe tine însuți și apoi promovează o linie demnă. Așa cum spuneam, nu există o poziționare vis a vis de Rusia dacă nu ai niște obiective definite clar. Noi mergem spre această idee. Nevoia de a-ți defini obiectivele, de a fi realist și, în primul rând, de a crede tu în obiective, în ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. În mod evident, războiul pur declanșat de Putin este nedrept, incorect, sângeros, este ilogic, este inutil, pentru că nu va duce nicăieri. În același timp, ascunde și o capcană. Aș spune că e „războiul lui Putin” e greșit. Nu e războiul doar al lui Putin, e războiul unei bune proporții a populației Rusiei, care susține un asemenea trend. De ce? Rămâne de discutat de analiști, de sociologii ș.a.m.d. Dar suntem pentru încheierea cât mai grabnică a lui pe calea negocierilor. Deci soluția militară nu va duce nicăieri, nu va duce decât la sacrificii, la pierderi mari în continuare.

Lucian Bălănuță: De ce este nevoie de un nou partid, precum partidul Liga Acțiunii Naționale, în peisajul politic actual?

Silviu Predoiu: Pentru că, atâta vreme cât avem în continuare circa 70% din populație care nu votează – din populația cu drept de vot – care nu merge la vot, care nu și-a exercitat dreptul și am văzut că și în sondajele de opinie – procentul se menține – de cetățeni care nu intenționează sau nu știu cu cine vor să voteze. Asta înseamnă, în primul rând, că nu se găsesc, nu se simt reprezentați de nimeni, că există o proporție semnificativă care nu se regăsește în niciunul din partidele aflate pe piață. Noi oferim o opțiune în care noi credem. Mi se pare că e cumva inutil să începi să vorbești acum despre doctrină, despre poziționare, despre ce urmărim, ce ne propunem, ce părere aveți despre corupție, pentru că, în redactarea programului partidului, am citit – probabil că nu sunt mulți care am citit foarte atent programele tuturor partidelor parlamentare – am urmărit și vreau să spun că toate sunt scrise foarte frumos. Deci problema nu este ce spun sau ce își asumă declarativ partidele. Nu știu dacă ei mai țin minte ce scrie în programele lor, dar ele sunt scrise coerent, mobilizator și frumos. Problema este ce fac, iar noi venim cu o propunere. Uitați-vă ce am făcut până acum, ca să zicem, o facem mai departe. Venim cu oameni care sunt legitimați prin carierele anterioare, care au realizat ceva, care pot fi contabilizați ca performanțe și ce îți promitem, asta facem. Vorbim despre, în primul rând, despre meritocrație, despre respect, despre predictibilitate, despre elemente pe care le găsim și la alții. Eu nu știu dacă ei știu ce înseamnă acest lucru. Asta este problema.

Lucian Bălănuță: Menținând același plan, cum răspundeți celor care manifestă o reticență față de ideea unui partid fondat de un fost șef de serviciu de informații?

Silviu Predoiu: Răspunsul de fugă ar fi același pe care l-au primit cei care se întrebau același lucru în Cehia, în Bulgaria, în SUA, în Marea Britanie. Cehii nu pot fi bănuiți a fi de stânga, pro-ruși sau mai știu eu ce! Uite ca un președinte, un general și un general de informații. Bulgarii au președinte un general. În Statele Unite, putem să vorbim despre Colin Powell, putem să vorbim despre actualii secretari de stat, de secretari ai apărării, succesivi, care au fost din armată. Mă uitam în C.V.-urile membrilor guvernului britanic și sunt suficient de mulți, nu unul, care sunt militari de carieră, care au trecut în rezervă. Noi ne uităm la tot felul – de ce cutare sau de ce cutare? Dar nu asta trebuie să fie răspunsul. Nu cu ce au făcut alții. Trebuie să ne gândim ce înseamnă a fi militar în România? Înseamnă a fi o persoană care și-a asumat explicit, ca rol social, apărarea celorlalți, apărarea unor abstracțiuni, în același timp, a unor elemente concrete, apărarea poporului și a țării, care a renunțat la o grămadă de drepturi și de libertăți pentru a-și face datoria în slujba unor idealuri. Asta înseamnă militar. Adică, evident, întrebarea e retorică – vi se pare că e în contradicție cu misiunea de politician? Spun unii, „domnule, militarii sunt rigizi, vor ordine, nu știu dacă e democratic…”, lăsând de-o parte că îl avem pe domnul Ciucă deja premier. Adică discuția mi se pare inutilă, mai ales când o aud venind de la PNL-iști, cei cu militarii. Dar mai e ceva – am avut o scurtă activitate într-un partid politic și o lungă, lungă activitate în uniformă virtuală, uniforma într-un serviciu militarizat. Era mult mai multă subordonare, fără drept de a comenta în partidul politic. Și presupun că așa e peste tot, că veneau din toate părțile cei care erau acolo decât a fost vreodată în serviciul meu. Spun serviciul meu, adică serviciul în care am lucrat, că nu era al meu, în care totul se discuta. Evident că decizia o luam în final, atunci când era vorba de decizia mea, dar o luam după ce consultam pe toată lumea, după ce puneam întrebări, iar atunci când luam o decizie, aveam bine să explic subordonaților și colaboratorilor – de ce am luat această decizie. N-am văzut acest lucru în partid, la niciun fel de decizie. Toate erau pentru că așa vrea șeful. Și atunci când întrebam colaboratorii, îmi spuneau „știți, la noi nu e așa ca la servicii. La noi când a hotărât, a hotărât”. Deci mi se pare puțin… înțeleg întrebarea, pentru că există un trend în societate, s-a creat un fel de grabă în a aplica ștampile pe militari, a-i considera un element perturbator, dar nu este așa. Deci, datoria mea asta a fost. Implicarea în politic o văd doar ca o prelungire în continuitatea a ceea ce am făcut ca militar.

Lucian Bălănuță: În privința declarațiilor publice recente de pe scena politică națională, cum credeți că ar trebui un politician să abordeze teme precum legea minorităților naționale din Ucraina, situația canalului Bâstroe, fără să alunece într-un curent naționalist mai degrabă prielnic intereselor Federației Ruse și, în același timp, fără să aducă atingere intereselor legitime ale României în aceste probleme?

Silviu Predoiu: Ne învârtim atât… ajungem să facem un balet, indiferent de greutatea corporală și de aptitudini. Ajungem să facem balet, e aproape jenant, ca să nu părem pro-ruși, ca să nu părem pro-nu știu ce, ca să nu fim prea europeni, prea americani. Atunci când vorbești despre termen, ar trebui să vorbești ca să înțeleagă românul, nu ca să priceapă sau să nu priceapă rusul sau englezul sau francezul sau americanul. Când vorbești cu ai tăi – că vorbim de declarații pe piața internă – ar trebui să spui, ca să înțeleagă al nostru. Faptul că noi trăim într-o țară în care minoritatea germană este de 0,17% și avem un președinte german, faptul că noi trăim într-o țară de naționalitate, în care minoritatea maghiară este de 6,1% și avem un vicepremier maghiar, ne dă dreptul să spunem ce vrem noi despre tratamentul minorităților. România este un model de înțelepciune, de gestionare corectă și democratică cu adevărat a acestei probleme. Și nu ne-a fost ușor. Am învățat pentru că aveam o anumită atitudine. Țineți minte, după Revoluție, cum se comenta ce a fost la Târgu Mureș? Ne-am gândit vreodată că vom fi aici? Am făcut-o pentru că trebuia și am învățat. Era să ne de dreptul să cerem exact ce trebuie pentru românii noștri din Ucraina, nu să fâsâim și să pâsâim pe la colțuri – „Pâs-pâs nu-i bine! Să nu creadă rușii… sau să nu creadă ucrainienii…”. Ucraina oricum face ce vrea și ne ignoră. Ucraina, dincolo de – nu are legătură cu conflictul, în care noi suntem împotriva agresiunii ruse nejustificate – ne-a dat totdeauna cu o superioritate nejustificată, cu o anumită doză de aroganță și cu suspiciune maximă, drept care nu schimbă cu nimic dacă tu spui clar ce aștepți de la Ucraina pentru minoritatea română. În primul rând vrem s-o recunoască, pentru că ei recunosc minoritatea moldovenească. Cu Bâstroe, iarăși, Lucian, nu văd nicio noutate în ceea ce s-a întâmplat. Noutatea – și nici asta nu este atitudinea decidentului român în această speță. Ucraina face, în raport cu România, exact ce a făcut din 2000 încoace și nu era nici în război cu Rusia, nici în conflict declarat cu noi n-a fost niciodată, cel puțin. Erau guvernări – au fost și guvernări aliate nouă, vezi Yushchenko (n.r. Viktor Yushchenko), ș.a.m.d. Revoluția Portocalie, susținută de președintele Băsescu din plin. Aveam colaborare, dar ea (n.r. Ucraina) a făcut același lucru cu noi și în ceea ce privește Bâstroe, și în ceea ce privește Krivoi Rog. Deci, mie mi se pare că declarațiile politicienilor nu-s făcute pentru noi, deși sunt făcute la noi în țară și cu fața la români. Ele sunt făcute pentru exterior, pentru că pentru ei contează ce crede exteriorul despre ei. Nu-i mai interesează ce crede românul pentru nu mai dau socoteală. Ei nu au fost deranjați de faptul că nu au fost votați decât de 30% din populație, 70% nu i-a votat. N-au avut vreo problemă privind legitimitatea lor. Eu nu vorbesc legalitatea, legitimitatea. Pentru că i-a favorizat, i-a avantajat și de ce s-ar chinui prea mult, dacă se poate și așa. Că ne ceartă? Nu e nicio noutate. Ne-am învățat să fim certați. E coadă la certat. Ne-a certat cu MCV-ul și n-a avut nimeni nimic împotrivă – Europa, care ne-a scos din MCV. Noi nu simțim că s-a făcut o mare schimbare. Da, așa este, așa cum a venit, așa a plecat. Deci, haideți să ne vedem de ale noastre și ne hotărâm ce facem.

Lucian Bălănuță: În final, deși am început dialogul nostru cu o întrebare legată de stadiul României, la un an de la invazia Rusiei, vă propun să facem și un exercițiu, cu siguranță foarte dificil, de imaginație. Cum credeți că va arăta România după o viitoare rezoluție a acestui război? Sigur, sunt foarte multe scenarii: unul în care Ucraina va rămâne un stat suveran, care își va fi recuperat, poate, bună parte din teritoriile anexate sau fie o formulă în care Rusia se va înșuruba și mai mult în Ucraina.

Silviu Predoiu: Din acest punct de vedere, atitudinea comunității internaționale este corectă. Vrea să arate Rusiei că ceea ce face ea, modul în care și-a propus niște obiective, Rusia, nu poți să ataci obiectivele, dar la modul în care încearcă să le implementeze nu este cel pe care comunitatea intrațională e dispusă să-l tolereze. De aceea, reacția este corectă din acest punct de vedere. Pe de altă parte, presupun că prima variantă oferită de dumneavoastră – Ucraina, va reuși să-și păstreze independența – nu știu dacă întregul teritoriu, este cea mai apropiată de realitate. Nu mă refer la planul de pace chinez, ce a apărut prin presă. Nu știu dacă hărțile apărute sunt cele acceptate oficial de China sau așa mai departe, însă o soluție trebuie negociată. Se vorbește deja foarte intens despre reconstrucția Ucrainei. Se vorbește pe diferite nuanțe. Uniunea Europeană își propune să participe la reconstrucție. Zelenski ne anunță că Uniunea Europeană are obligația să reconstruiască Ucraina. SUA își arată interesul pentru reconstrucție. Noi spunem că vrem să fim parte a reconstrucției. Mi-aduc aminte de Irak – și acolo se s-a vorbit de reconstrucție, n-am terminat încă distrugerea, dar s-a vorbit încontinuu de reconstrucție, iar România nu reușește să facă nimic acolo. Nu cred că România va arăta cumva altfel, cu aceeași clasă politică, la un an sau la cinci ani sau la 20 de ani după terminarea conflictului în Ucraina, dacă nu schimbăm problema noastră. Nu războiul din Ucraina este, ba încă este un țap ispășitor bun. Avem inflație pentru că e război în Ucraina, avem prețuri mari pentru că e război în Ucraina. Parțial, este o explicație, dar parțial. Cea reală este incompetența politicianului, în general.

Un interviu realizat de Lucian Bălănuță

Tehnoredactare: Anda Pascu