Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate privind modernizarea unui depou de transport public

Iaşi: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate privind modernizarea unui depou de transport public

Publicat de , 25 noiembrie 2020, 19:16

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a informat, miercuri, că a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate ce vizează modernizarea depoului Companiei de Transport Public (CTP) din cartierul Dacia.

Edilul a declarat că documentaţia va fi elaborată de asocierea SC Ray Consulting SRL – SC Smart City Development SRL, pentru suma de peste 946.000 lei.

Prin acest proiect dorim să ducem în depoul din Dacia tot transportul pe şină, în special cele 32 de tramvaie noi achiziţionate cu fonduri europene, şi tot parcul auto electric, anume cele 44 de autobuze aflate în curs de achiziţie. Acesta ar fi un pas important pentru desfiinţarea depoului CTP din zona Gării. Dorinţa noastră, care va fi pusă în practică după organizarea unei dezbateri publice, este ca acolo să realizăm un parc pentru toată zona Centru – Gară, o parcare subterană şi un muzeu dedicat tramvaiului ieşean‘, a explicat primarul Mihai Chirica.

Valoarea totală a proiectului de modernizare a depoului din Dacia este de aproape 16 milioane de euro, cu TVA, durata de realizare fiind de 24 de luni. Banii pentru realizarea acestui proiect provin, într-o primă fază, dintr-un împrumut de 21 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Municipalitatea ieşeană intenţionează să realizeze şi proiectele de reabilitare termică a 14 grădiniţe, şcoli şi licee, precum şi proiectul de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare a cinematografului Dacia. Suma împrumutată ar putea fi însă rambursată din fonduri europene prin exerciţiul financiar european 2021 – 2027 sau prin fondul de redresare şi rezilienţă.

Actualul depou de tramvaie şi autobuze al CTP din cartierul Dacia se află într-o stare precară din cauza lipsei de echipamentelor moderne şi clădirilor inadecvate şi degradate, precum şi a tehnologiei care este din anii 1970.

Proiectul municipalităţii prevede modernizarea integrală a sistemului de alimentare reţea contact, iar căile de acces şi circulaţie actuale vor fi reorganizate pentru fiecare sistem de transport cu bandă rezervată. Soluţia tehnică propusă pentru modernizarea depoului din Dacia include demolarea tuturor clădirilor existente în vederea refuncţionalizării depoului, menţinerea parţială a platformelor ca fundaţie pentru infrastructură, redefinirea căilor de acces actuale pentru tramvaie şi autobuze şi împrejmuirea completă pentru asigurarea siguranţei în exploatare şi restructurarea tuturor sistemelor, incluzând semnalizarea şi automatizarea, reţeaua de contact, reţelele interioare şi instalaţiile.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro