Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Bărbat din Târgu Neamţ cu o tumoră cerebrală de 8 cm, salvat de doctorii de la Spitalul de Neurochirurgie

Iaşi: Bărbat din Târgu Neamţ cu o tumoră cerebrală de 8 cm, salvat de doctorii de la Spitalul de Neurochirurgie

Publicat de Andreea Drilea, 31 decembrie 2023, 05:39 / actualizat: 31 decembrie 2023, 6:40

Un bărbat din judeţul Neamţ, tată a trei copii, a fost salvat în urma unei intervenţii chirurgicale impresionante efectuate în prag de sărbători la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ Iaşi, el având o tumoră pe creier de 8 centimetri.

Constantin Sofrone, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Târgu Neamţ, a fost adus la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof. Dr. Nicolae Oblu’ Iaşi pentru că avea dureri de cap insuportabile şi stări de ameţeală severe.

După ce i-au efectuat investigaţii de specialitate, neurochirurgii au constatat că bărbatul avea o formaţiune tumorală cerebrală de dimensiuni impresionante care îi puneau viaţa în pericol. În ciuda gravităţii situaţiei, bărbatul şi-a dat acordul pentru a fi operat de neurochirurgii ieşeni.

‘Pacientul s-a adresat clinicii noastre pentru un sindrom de hipertensiune intracraniană, dureri de cap şi vărsături, ceea ce noi numim sindrom de lob frontal. În spital i s-au făcut investigaţii neuroimagistice la nivelul spitalului şi s-a descoperit prezenţa unei tumori de mari dimensiuni, de aproximativ 8 centimetri diametru, care era localizată la nivelul lobului frontal, pe partea dreaptă. Am decis să intervenim microchirurgical. S-a reuşit o rezecţie completă a acestei leziuni, până la baza de inserţie a tumorii. Din fericire, este o tumoră benignă iar actul chirurgical este considerat ca fiind curativ. Din momentul de faţă, tânărul pacient este considerat vindecat’, a declarat coordonatorul echipei care a efectuat operaţia, dr. Lucian Eva, care este şi managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Medicii care au efectuat intervenţia chirurgicală spun că au avut de înfruntat numeroase provocări în timpul operaţiei şi că este un miracol că pacientul a reuşit să supravieţuiască până acum.

‘Provocarea majoră o reprezintă faptul că este un tânăr care trebuie să iasă de pe masa de operaţie fără niciun deficit, nici motor, nici psihic, iar asta înseamnă că modul în care scoţi acea tumoră trebuie să fie cu nişte gesturi de fineţe, de disecţie din creierul din jur, astfel încât să nu-i afectezi funcţiile. Asta este cea mai mare provocare pe care o ai ca neurochirurg în sala de operaţie şi, bineînţeles, să nu-i afectezi vasele importante. Ea era situată şi era dezvoltată pe peretele unui vas important al creierului, care se numeşte sinus longitudinal anterior. Este o venă extrem de importantă, care dacă ar fi fost lezată putea să îi provoace daune majore. Acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă s-ar fi întâmplat, noi avem experienţa necesară, putem reface structura anatomică normală a acestei structuri vasculare, fără ca pacientul să aibă deficite. Am avut câteva cazuri în care am avut aceste incidente şi lucrurile s-au rezolvat foarte bine pentru pacient’, a declarat dr. Lucian Eva, coordonatorul echipei medicale care a efectuat această intervenţie chirurgicală.

Postoperator, bărbatul a avut o evoluţie foarte bună, uimind medicii cu determinarea şi voinţa sa de a trăi.

‘Dacă nu apar alte complicaţii în timpul internării, va putea fi externat în condiţii foarte bune în zilele următoare’, a declarat dr. Eva. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Regional joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Regional joi, 17 aprilie 2025, 06:51

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni

Oficialităţi de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul oraşului Ungheni, din Republica...

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:27

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani. Doar o treime dintre candidaţi au...

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:00

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi

O investigaţie este în desfăşurare în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi. Cei doi, în...

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 10:06

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava Rețeaua din municipiul Suceava va fi modernizată pe o...

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 09:30

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”

Municipiul Bacău, alături de Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău,  vor organiza evenimentul – concert...

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:53

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți

Elevii participanți la Olimpiada Națională de Informatică, ce se desfășoară până vineri la Botoșani, susțin probele de examen într-o...

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:54

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași

În Catedrala Romano-Catolică din Iași astăzi, în Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza...

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași