Iaşi: Femeie de 70 de ani, găsită moartă în cadă
Publicat de , 4 mai 2021, 14:14
O femeie în vârstă de 70 de ani, care locuieşte pe strada Sarmisegetuza din municipiul reşedinţă, a fost găsită moartă în cadă, a informat, marţi, coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Potrivit acesteia, administratorul unei asociaţii de proprietari a unui bloc de pe strada Sarmisegetuza a sesizat faptul că femeia în vârstă de 70 de ani nu a fost văzută de patru zile şi se aude apa curgând în casă.
‘Au fost disponibilizate echipaje de descarcerare pentru deblocarea uşii şi un echipaj SMURD. La faţa locului au găsit femeia decedată în baie, în cada plină cu apă, cu faţa în jos. Cazul a fost preluat de Poliţie, care se afla la faţa locului‘, a informat Diana Cimpoeşu.
Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru a se stabili cauza morţii.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)