IAȘI: Filarmonica „Moldova” continuă seria concertelor din cadrul Stagiunii estivale
Publicat de gabrielarotaru, 8 septembrie 2020, 14:37
Orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova”din Iași, sub bagheta dirijorului Valentin Doni, vă așteaptă joi, 10 septembrie 2020, ora 19,00 și vineri, 11 septembrie 2020, ora 19,00, la Amfiteatrul Palas – Teatrul de vară, cu o surpriză muzicală – Simfonia „Surpriza”, op.94 de Joseph Haydn!
În prima parte a concertului puteti asculta „Suita brevis”, din creația compozitorului Vasile Spătărelu.
Sâmbătă, 12 septembrie 2020, ora 19,00, la Teatrul de Vară – Amfiteatrul Palas, vă așteptăm la o seară de muzică românească – un program minunat oferit publicului nostru de Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iași.
Dirijor: Bogdan Cojocaru