Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Institutul Regional de Oncologie va fi dotat cu al doilea accelerator de particule

Iaşi: Institutul Regional de Oncologie va fi dotat cu al doilea accelerator de particule

Publicat de , 24 august 2018, 17:31

UPDATE – Managerul Institutului Regional de Oncologie (IRO), Mirela Grosu, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia va avea încă un accelerator de particule.

Potrivit sursei citate, zilnic peste 140 de pacienţi sunt planificaţi pentru efectuarea de investigaţii la cele două acceleratoare de particule existente în cadrul unităţii medicale.

Din cauza numărului mare de solicitări, în prezent la Secţia de radioterapie din cadrul IRO Iaşi lista de aşteptare la cele două acceleratoare de particule este de două luni şi jumătate.

‘Suntem în perioada de derulare a procedurii de achiziţie pentru lucrări de construcţie a unui buncăr în clădirea de pe strada Ion Creangă, unde avem un spaţiu de cazare de 20 de paturi. Deasupra buncărului vom mai putea construi un spaţiu cu alte 20 de paturi. Din fonduri proprii vom construi structura de rezistenţă a buncărului, în valoare de 1,8 milioane de lei, iar Banca Mondială va amenaja interioarele şi va dota cu un accelerator’, a declarat Mirela Grosu.


Reprezentanţii Institutului Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi au anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia a intrat în posesia a două dintre cele opt unităţi mobile de screening de cancer de col uterin achiziţionate de Ministerul Sănătăţii cu fonduri de la Banca Mondială.

Managerul IRO Iaşi, Mirela Grosu, a declarat că unităţile mobile vor ajuta medicii să facă investigaţii medicale femeilor din 12 judeţe pentru depistarea de cancer de col uterin.

‘Suntem încântaţi că le avem pentru că putem să ne deplasăm în mediul rural. Sunt 12 judeţe din zona de nord est şi sud est, adică până la Tulcea, Galaţi, Constanţa. Este mult mai uşor pentru noi să mergem la pacienţi şi nu pacientul la o unitate sanitară. Probabil că în două săptămâni vor fi finalizate toate autorizaţiile şi vom pleca cu aceste unităţi la drum’, a spus Mirela Grosu.

Managerul IRO a declarat totodată că pe lângă înmatricularea maşinilor, întocmirea asigurărilor CASCO şi RCA, autorizarea sanitară a acestor unităţi sanitare mobile, mai este nevoie şi de angajare de personal.

‘Pentru cele două unităţi mobile avem nevoie de cel puţin trei şoferi, asistenţi medicali. Pentru recoltare probabil că vom încheia un parteneriat cu Universitatea de Medicină de Familie şi Spitalele Cuza Vodă şi Elena Doamna, pentru ca medicii rezidenţi să meargă cu aceste unităţi mobile şi să facă depistările de cancer de col uterin’, a declarat managerul IRO, Mirela Grosu.

Institutul Regional de Oncologie este unica unitate de profil din zona estică a României. (Agerpres/FOTO iroiasi.ro)

Etichete:
Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 10:09

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025...

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025
Neamţ: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15D, la Ştefan cel Mare
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 09:52

Neamţ: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15D, la Ştefan cel Mare

Trei persoane au fost rănite, luni, în urma coliziunii între două autoturisme pe drumul naţional DN 15D, în localitatea Ştefan cel Mare, a...

Neamţ: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15D, la Ştefan cel Mare
A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:28

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale

Adoptarea, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor a celor două proiecte de lege referitoare la apărarea teritoriului a generat o campanie...

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:23

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai

Senatul urmează să reia, săptămâna aceasta, dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai, după ce...

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:49

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a salutat victoria conservatorului german Friedrich Merz, deşi apropiaţii săi, Elon Musk şi vicepreşedintele Vance au...

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:41

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania şi are nevoie de un singur partener pentru a...

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:33

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale,...

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale