Iaşi: Peste 1.800 de persoane din judeţ mai sunt izolate la domiciliu
Publicat de , 24 aprilie 2020, 14:36
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au anunţat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că peste 1.800 persoane sunt izolate la domiciliu, pentru a împiedica răspândirea COVID -19.
‘Un număr de 1.804 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 139 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Conform ultimelor centralizări, 393 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 11 persoane au ieşit din carantină‘, au informat reprezentanţii DSP Iaşi, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi, sunt înfiinţate 20 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a şase unităţi administrativ teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)