Iași: Peste 1000 de persoane au manifestat împotriva modificării legilor justiției

Publicat de Lucian Bălănuţă, 23 decembrie 2017, 21:41
Peste 1.000 de oameni au protestat în această seară la Iași, manifestându-și nemulțumirile față de modificările aduse legilor justiției în Parlament. Manifestanţii s-au strâns, inițial, în Piaţa Unirii, apoi au plecat în marş spre sediul PSD, unde au continuat scandările împotriva aleşilor și a recentelor decizii ce au vizat sistemul judiciar românesc.
Acțiunea a avut loc după ce la începutul acestei săptămâni a fost popularizat un eveniment care anunța seria de manifestații pe rețelele sociale.