Iaşi: Septuagenară adusă la Urgenţe cu hipotermie şi intoxicaţie cu etanol; a fost găsită în albia unui râu

Publicat de Andreea Drilea, 14 aprilie 2025, 11:53
O femeie în vârstă de 70 de ani, din localitatea Cârniceni, judeţul Iaşi, a fost adusă la spital cu hipotermie şi multiple fracturi la cot şi pumn, după ce a căzut în albia unei ape de mici dimensiuni, beată fiind.
Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr Diana Cimpoeşu, a transmis că un echipaj SMURD a intervenit pentru a scoate o femeie căzută în albia unui râu în timp ce traversa un pod.
‘Aceasta a fost văzută de un vecin care, împreună cu fiul său, au scos-o din apă şi au apelat serviciile de urgenţă. În UPU, femeia avea temperatura corporală de 33,5 grade Celsius, a fost investigată pentru traumă-fractură complexă de cot drept şi pumn drept, motiv pentru care necesită intervenţie chirurgicală. Ulterior, după stabilizare şi manevrele de încălzire, pacienta a fost internată şi transferată pe secţia de Ortopedie. După analizele făcute în urgenţă, pacienta prezenta şi intoxicaţie acută cu etanol. Ea avea o alcoolemie de 359 mg/dl. Sperăm să aibă o evoluţie bună’, a declarat Diana Cimpoeşu. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro