Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Şi-a salvat fratele geamăn de care a fost despărţit după naştere, donându-i un rinichi

Iaşi: Şi-a salvat fratele geamăn de care a fost despărţit după naştere, donându-i un rinichi

Publicat de Gabriel Rotaru, 29 noiembrie 2017, 13:16

Cornel Lupu, un bărbat în vârstă de 46 de ani din Bârlad, a primit o nouă şansă la viaţă chiar de la fratele său geamăn, de care a fost despărţit imediat după naştere, după ce la Spitalul C. I. Parhon din Iaşi a fost efectuat un transplant renal, cazul celor doi fiind o premieră pentru medicii ieşeni.

Din punct de vedere chirurgical nu a fost nicio problemă intra-operator. Bineînţeles, sunt la fiecare pacient particularităţi medicale mai ales din punct de vedere al vaselor. S-a mai prelungit intervenţia propriu zisă de disecţie, dar nu de ischemie propriu zis. Pacientul suferea de glomerulonefrită. Pentru noi a fost cazul ideal, pentru că donatorul a fost fratele geamăn. Ceea ce înseamnă o compatibilitate de sută la sută. Astfel de cazuri sunt însă destul de rare‘, a declarat Daniel Andone, medic specialist urolog la spitalul ieşean C. I. Parhon.

Medicul nefrolog Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, a menţionat că respectiva intervenţie este prima de acest gen care a avut loc la Iaşi.

Este primul transplant de la donator viu frate geamăn. Au mai fost cazuri de transplantaţi, de la frate, de la soră, dar niciodată gemeni univitelin. Din punctul acesta de vedere este o situaţie ideală în care compatibilitatea este excelentă şi numărul de pastile, de imunosupresoare este mai mic‘, a spus Nistor.

După patru ore petrecute în blocul operator, medicii susţin că intervenţia a decurs conform aşteptărilor. În prezent, Cornel Lupu şi fratele său geamăn, Costel Dura, se recuperează în secţia de transplant, starea lor de sănătate fiind bună.

Fratele meu s-a născut cu un rinichi. În vară, a avut probleme de sănătate şi a avut de ales între a face dializă sau transplant. Nu am avut nicio îndoială să zic că mi-e frică să-i dau rinichiul meu. Deloc. Acum, suntem doi în unu’. Acum am rămas amândoi cu câte unul‘, a afirmat râzând din scaunul cu rotile Costel.

Fratele acestuia, Cornel, cel care a primit rinichiul, a povestit de pe patul de spital că, în urmă cu o jumătate de an, a început să aibă tot mai des cârcei şi picioarele umflate. Un control făcut în luna august la un cabinet medical i-a indicat că are crescută valoarea creatininei. A urmat un alt control medical, după care medicul l-a informat că are o boală din cauza căreia i se inflamează ţesuturile renale. Cornel a primit apoi telefon de la fratele geamăn, Costel, care, fără niciun fel de ezitare, i-a spus că îi va dona un rinichi.

Am văzut oameni care făceau dializă. Ştiam că e ceva rău, dar voiam să fac asta până la urmă. M-am trezit că fratele meu s-a oferit să îmi doneze un rinichi, înainte să îl întreb eu. Am primit o nouă şansă la viaţă‘, a spus, emoţionat, Cornel Lupu.

Am făcut ce a trebuit. După 46 de ani, cred că a venit timpul să îi dau cred ce i-am luat de la naştere. Poate trebuia să fie el cu doi rinichi. Mă simt bine şi m-a determinat viaţa fratelui meu să fac această intervenţie. Nu am vrut să-l văd făcând dializă, suferind. Asta m-a determinat să-i dau sufleteşte, frăţeşte, cu toată inima şi încrederea în toţi medicii şi profesorii de pe aici‘, a menţionat Costel Dura.

Medicul Ionuţ Nistor a subliniat, totodată, că cei doi fraţi provin dintr-o familie foarte unită, în care toate problemele, în special cele de sănătate, ”trezesc” empatia şi ajutorul celor din jur.

Cei doi fraţi au fost despărţiţi la naştere, unul dintre ei fiind dat de mama sa spre creştere unei vecine.

Suntem o familie numeroasă. Optsprezece fraţi. O vecină de-a noastră nu avea cum să dea naştere la copii şi a rugat-o pe mama, atunci când ne-a născut pe noi, să îi dea şi ei un băiat să îl crească, că tot al ei o să fie. Mama s-a îndurat şi i l-a dat pe dânsul. Abia la vârsta de şapte ani am aflat că suntem fraţi. Cine l-a crescut i-a spus: ‘Mamă, să ştii toată viaţa ta că ai fraţi. Iată, aceştia sunt fraţii tăi’. Nu a fost nimic ascuns. După ce am aflat şi eu, am ţinut legătura exact ca frate cu frate‘, a povestit Costel Dura.

Cazul respectiv reprezintă al nouăsprezecelea pacient care beneficiază de transplant renal efectuat la Spitalul C. I. Parhon din Iaşi în acest an. Numărul este mai mic în comparaţie cu anul trecut, când au fost înregistrate 22 de astfel de intervenţii. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
(AUDIO) Bacău: Elevii de clasa a VIII-a vor susține, în perioada următoare, și o simulare județeană a Evaluării Naționale
Regional luni, 17 martie 2025, 17:00

(AUDIO) Bacău: Elevii de clasa a VIII-a vor susține, în perioada următoare, și o simulare județeană a Evaluării Naționale

În județul Bacău, peste 5.500 de elevi de clasa a VIII-a sunt înscriși pentru a susține simularea din cadrul Evaluării Naționale....

(AUDIO) Bacău: Elevii de clasa a VIII-a vor susține, în perioada următoare, și o simulare județeană a Evaluării Naționale
Vaslui: Cosmetice contrafăcute în valoare de peste 90.000 de lei, depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta
Regional luni, 17 martie 2025, 14:57

Vaslui: Cosmetice contrafăcute în valoare de peste 90.000 de lei, depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta

Cosmetice contrafăcute în valoare de peste 90.000 de lei au fost depistate în urma unui control efectuat de lucrătorii vamali şi poliţiştii de...

Vaslui: Cosmetice contrafăcute în valoare de peste 90.000 de lei, depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta
Galaţi: DJ 251, afectat în urma inundaţiilor de anul trecut între Pechea şi Costache Negri, refăcut complet
Regional luni, 17 martie 2025, 14:32

Galaţi: DJ 251, afectat în urma inundaţiilor de anul trecut între Pechea şi Costache Negri, refăcut complet

Drumul judeţean DJ 251, afectat între localităţile Pechea şi Costache Negri, în urma inundaţiilor care au avut loc în judeţul Galaţi, în...

Galaţi: DJ 251, afectat în urma inundaţiilor de anul trecut între Pechea şi Costache Negri, refăcut complet
Acţiuni de control ale ANPC în weekend
Regional luni, 17 martie 2025, 12:40

Acţiuni de control ale ANPC în weekend

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consuamtorilor au verificat în acest weekend activitățile de la 46 de agenți și operatori...

Acţiuni de control ale ANPC în weekend
Regional luni, 17 martie 2025, 11:53

Neamţ: Se circulă în condiţii de iarnă; drum judeţean blocat de un arbore doborât de vânt

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, cea mai afectată fiind zona de munte a judeţului, a informat, luni, biroul de presă...

Neamţ: Se circulă în condiţii de iarnă; drum judeţean blocat de un arbore doborât de vânt
Regional luni, 17 martie 2025, 11:03

Neamţ: Dosar penal pentru 60 de metri cubi de cherestea fără documente; lemnul şi camionul, indisponibilizate

Un bărbat este cercetat penal după ce a fost depistat în trafic conducând un camion încărcat cu 60 de metri cubi de cherestea, fără documente...

Neamţ: Dosar penal pentru 60 de metri cubi de cherestea fără documente; lemnul şi camionul, indisponibilizate
Regional luni, 17 martie 2025, 10:31

Vaslui: Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Chiriachi’ solicită înfiinţarea unei unităţi AVC acut

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Chiriachi’ Vaslui solicită autorităţilor locale sprijin financiar pentru...

Vaslui: Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Chiriachi’ solicită înfiinţarea unei unităţi AVC acut
Regional luni, 17 martie 2025, 10:15

De 18 ani, Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”

Una dintre primele manifestări de acest gen din România, Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!” ajunge, în 2025, la a XVIII-a lui...

De 18 ani, Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”