IAŞI: Trafic îngreunat în zona Gării. Două tramvaie s-au ciocnit

Publicat de Andreea Drilea, 5 mai 2016, 14:42
Traficul a fost îngreunat în zona Gării din Iaşi, după ce două tramvaie RATP care circulau pe traseul nr 6 au intrat în coliziune.
Din primele cercetări se pare că unul dintre vatmani nu a schimbat macazul și s-a ciocnit cu un alt tramvai.
Nici un călător nu a fost rănit, iar traficul în zonă a fost reluat după câteva zeci de minute.
(Radio Iaşi/FOTO Grup Facebook Eşti din Iaşi Dacă …)