Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi:Suport psihologic oferit de Institutul Socola personalului medical aflat în linia întâi a luptei cu noul coronavirus

Publicat de , 31 martie 2020, 12:37

Reprezentanţii Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ Iaşi, în parteneriat cu specialiştii Colegiului Medicilor, au anunţat marţi că au elaborat un program de suport psihologic şi consiliere online sau telefonică pentru toţi cei care sunt implicaţi direct în asistenţa medicală a cazurilor de COVID-19.

Când vorbim de sănătate, cu toţii ne gândim la noi şi la familiile noastre, uitându-i pe cei care, de multe ori, ajung să vegheze asupra noastră. Medicii, căci despre ei este vorba, duc în aceste zile o bătăile cruntă cu un inamic necunoscut, foarte greu de controlat, generator de teamă şi panică, un duşman care presupune eforturi conjugate pentru a fi înfrânt. Personalul medical aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus este expus unui stres mult mai mare ca de obicei şi are nevoie de sprijin pentru a trece cu bine peste perioada pe care o traversăm acum. De asemenea, sentimentele de neputinţă şi dezamăgire pot fi, la rândul lor, foarte intense în actuala conjunctură. Acestea sunt, de altfel, şi motivele pentru care la nivelul Institutului am luat decizia de a crea acest grup de suport, care să ofere sprijin şi consiliere cadrelor medicale din spitalele în care sunt internaţi pacienţii cu COVID-19. Întreaga procedură, precum şi formularul de contact se regăsesc pe site-ul Institutului’, a declarat Adrian Bogdan Şaramet, manager al Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ Iaşi.

El a explicat că pentru a beneficia de sprijinul echipei de psihologi a Institutului de Psihiatrie ‘Socola’ din Iaşi, este de ajuns să intraţi pe site-ul https://socola.eu/, să completaţi formularul pe care îl găsiţi chiar pe prima pagină şi să ne transmiteţi care este metoda prin care doriţi să fiţi contactaţi prin telefon, mail, skype. Odată formularul completat şi trimis, un psiholog al Institutului vă va contacta şi va începe programul de suport.

‘Suportul psihologic se acordă, în această primă fază, cadrelor medicale implicate în mod direct în asistenţa pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus’, a precizat Şaramet. 

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro