Ascultă Radio România Iași Live

Iaşul are de astăzi cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din lume

Publicat de andreeadaraban, 4 ianuarie 2019, 14:14 / actualizat: 5 ianuarie 2019, 10:52


Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi are, de astăzi,  cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din lume.

Potrivit managerului spitalului, dr. Lucian Eva, Mazor X este un sistem care va da o siguranță aproape de sută la sută chirurgului şi va fi foarte util intervențiilor care nu vor mai necesita secțiuni mari operatorii, ci doar incizii, pacientul putându-se recupera mult mai repede. El a mai spus că,  vorbind de robotică în medicină, în neurochiriurgie, spitalul de la Iaşi poate sta alături de clinici precum cea din Viena.

Robotul Mazor X a costat 1,2 milioane de euro, fiind deja montat în sala de operație. Investiţia a fost făcută de Consiliul Judeţan Iaşi, în subordinea căruia se află Spitalul de Neurochirurgie.

Prima intervenție cu acest robot va fi facută peste două luni. Până atunci, cadrele medicale care vor lucra folosind această tehnologie vor participa la cursuri de perfecționare.

(Radio Iaşi/ FOTO agorapress.ro)

Etichete:
Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 10:09

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025...

Turneul SoNoRo Conac din acest an se deschide cu un concert la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în 3 martie 2025
Neamţ: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15D, la Ştefan cel Mare
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 09:52

Neamţ: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15D, la Ştefan cel Mare

Trei persoane au fost rănite, luni, în urma coliziunii între două autoturisme pe drumul naţional DN 15D, în localitatea Ştefan cel Mare, a...

Neamţ: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15D, la Ştefan cel Mare
A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online
MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:28

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale

Adoptarea, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor a celor două proiecte de lege referitoare la apărarea teritoriului a generat o campanie...

MApN semnalează o campanie extinsă de informaţii false, distribuită masiv pe diferite platforme digitale
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 08:23

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai

Senatul urmează să reia, săptămâna aceasta, dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai, după ce...

Senatul urmează să reia dezbaterile asupra ordonanţei de urgenţă privind alegerile prezidenţiale din luna mai
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:49

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a salutat victoria conservatorului german Friedrich Merz, deşi apropiaţii săi, Elon Musk şi vicepreşedintele Vance au...

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:41

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania şi are nevoie de un singur partener pentru a...

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Prim plan luni, 24 februarie 2025, 07:33

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale,...

Guvernul ar urma să decidă săptămâna aceasta forma finală a noii scheme de compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale