Iaşul va fi prima localitate din România unde va fi amenajat un parc de agrement antifonat

Publicat de , 24 noiembrie 2016, 16:18
Iaşul va fi prima localitate din România unde va fi amenajat un parc de agrement antifonat.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat că acesta va fi în cartierul Podu Roş şi, cu această ocazie, în toate parcurile agrement din Iaşi vor fi amplasaţi noi stâlpi de iluminat ornamentali.
Mihai Chirica: Vor fi câteva sute de stâlpi ornamentali cu care vrem să ornăm parcurile. Vom începe din zona centrală, avem în vedere parcul din Podu Roş, iar la anul va fi o surpriză: primul parc liniştit, cu panouri antifonice, în zona Podul Roş, unde se joacă şah. Nu s-a mai făcut nicăieri în România şi nici nu cred că există în Europa. Este o idee personală pe care o voi implementa la anul.
(Radio Iaşi, Constantin Mihai/ FOTO adevarul.ro)