Ascultă Radio România Iași Live

 În judeţul Vaslui se menţin măsurile de prevenire a răspândirii pestei porcine africane

 În judeţul Vaslui se menţin măsurile de prevenire a răspândirii pestei porcine africane

Publicat de , 20 august 2019, 14:35

În judeţul Vaslui, comercializarea porcilor în tâguri este interzisă, în această perioadă, în care continuă să se manifeste pesta porcină africană. Restricţiile vor fi menţinute şi în zilele următoare, iar nerespectarea acestora este sancţionată cu amenzi mari. 

Prefectul Eduard-Andrei Popica a anunţat că se interzice în această periodă crescătorilor de porci să iasă în oboare cu animalele la vânzare. De altfel, comercializarea porcilor este interzisă în această perioadă, căci transportul sau chiar şi lăsarea liberă în natură a acestora poate aduce virusul şi în locurile în care, în prezent, nu sunt probleme cu pesta porcină.

Interzicerea scoaterii la vânzare a animalelor i-a nemulţumit pe vasluienii din mediul rural, care, în pragul toamnei aveau de gând să-şi scoată porcii la vânzare.

Amenzile pentru cei care duc porcii în oboare, în acesată perioadă, sau îi lasă liberi, înlesnind extinderea focarelor de pestă porcină în judeţ, ajunge până la 3.600 de lei.

În prezent, la nivelul judeţului Vaslui, au fost confirmate focare de pestă porcină africană în două localităţi – Murgeni şi Cârja. Aici s-au luat măsuri stricte, pentru ca virusul pestei să nu ajungă şi în alte zone.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate

UPDATE – Două femei din judeţul Vrancea care ar fi consumat produse alimentare conservate sunt acum suspectate de botulism şi au fost...

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme

UPDATE ora 23:00 – Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis că, în urma dezinfecției rețelei de apă a...

(UPDATE/NEWS ALERT) Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ‘Sf. Maria’ din Iaşi, neconforme
(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 19:58

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției

Este a treia seară de proteste pentru o justiție independentă în București și în marile orașe. La Iași, peste 100 de persoane s-au strâns...

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției
Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:38

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”

Comisia Europeană reacționează la seria de comunicări publice și proteste declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”. Un...

Comisia Europeană reacționează la dezbaterea publică declanșată de documentarul Recorder „Justiție capturată”
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:33

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunţă că duminică va intra un vigoare noul Mers al Trenurilor, valabil până la 12 decembrie anul viitor. Programul aduce...

Duminică, 14 decembrie, intră un vigoare noul Mers al Trenurilor
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:31

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii

Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte, de drept, până la soluţionarea în primă instanţă a cererii pentru emiterea ordinului de...

Lege promulgată/ Ordinul de protecţie provizoriu se prelungeşte până la soluţionarea în primă instanţă a cererii
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:30

UE a decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară a spaţiului comunita

Statele membre ale Uniunii Europene au decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară...

UE a decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară a spaţiului comunita
Prim plan vineri, 12 decembrie 2025, 18:29

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un service auto din municipiul Vaslui, la faţa locului intervenind cinci autospeciale cu 30 de pompieri...

Vaslui: Incendiu puternic la un service auto