Încep lucrările de reabilitare şi consolidare a clădirii Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani

Publicat de gabrielarotaru, 25 octombrie 2018, 11:27
Primăria municipiului Botoşani şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est vor semna un nou contract – cu o valoare de 5 milioane de euro – pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare a clădirii Teatrului Mihai Eminescu, abandonate de câţiva ani.
Investiţia a fost sistată după ce s-a constatat că sunt necesare lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă. Primăria Botoşani nu şi-a asumat costurile suplimentare. În aceste conditii, la 31 decembrie 2015, data la care lucrarile trebuiau finalizate, acestea se aflau la un stadiu de realizare de 20%.
Edilii au facut noi demersuri pentru continuarea investiţiei şi au obţinut undă verde pentru o noua finanţare europeana de 5 milioane euro, în actualul exerciţiu financiar.
Nu a fost avansată, însă, o dată certă la care vor fi reluate lucrările, însă caietul de sarcini va indica o perioadă de desfăşurare a contractului de trei ani. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)