Informare meteo de ninsori, lapoviță, ploi și polei în zona Moldovei
Publicat de , 14 decembrie 2018, 12:16
Din această seară (14 noiembrie), de la ora 19:00, intră în vigoare o informare meteo de ninsori, lapoviță, ploi și polei, valabilă până duminică, la ora 18:00.
Aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a Moldovei.
În această noapte va ninge, iar din a doua parte a zilei de mâine, în sudul și estul regiunii, vor fi precipitații mixte și se va forma polei.
Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.
Meteorologii au emis şi o atenţionare Cod Galben de ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului, valabilă în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea, din această noapte şi până duminică la ora 18:00.