Insuficienţa fondurilor alocate şi folosirea de echipamente învechite reprezintă probleme cu care se confruntă cei de la ISU Vrancea
Publicat de Andreea Drilea, 22 aprilie 2024, 16:05 / actualizat: 22 aprilie 2024, 18:44
Insuficienţa fondurilor alocate şi folosirea unor echipamente învechite reprezintă principalele probleme cu care se confruntă cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
În plus, numărul de intervenţii a crescut semnificativ în comparaţie cu anul trecut, după cum transmite corespondentul RRA, Gabriel Sava:
Conform unei situaţii prezentate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, în primele trei luni ale acestui an numărul intervenţiilor a ajuns la peste 2.100, comparativ cu cele aproape 1.700 înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cele mai multe dintre acestea, mai bine de jumătate, sunt pentru acordarea ajutorului medical. Sunt şi probleme, după cum spune Flaviu Chiscop, inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.
Flaviu Chiscop: În ceea ce priveşte principalele greutăţi întâmpinate în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie, acestea au constat în insuficienţa resurselor financiare alocate prin buget raportate la nevoile reale ale instituţiei, insuficienţa spaţiilor de garare a întregii tehnici de intervenţie, uzura fizică şi morală a unei părţi din tehnica destinată intervenţiei, ceea ce determină de multe ori producerea unor defecţiuni în timpul funcţionării, insuficienţa surselor naturale sau artificiale de alimentare cu apă a autospecialelor de intervenţie, neasigurarea întreţinerii în permanenţă a tuturor căilor de acces al autospecialelor de intervenţie la nivelul UAT-urilor.
Pe baza informării prezentate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, prefectul judeţului a declarat că va transmite Ministerului Afacerilor Interne o solicitare pentru suplimentarea bugetului acordat acestei instituţii.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)