Ascultă Radio România Iași Live

Iulian Rotariu, clasat pe locul doi la ultramaratorul din Antarctica, întâmpinat la Botoşani sub ropote de aplauze

Iulian Rotariu, clasat pe locul doi la ultramaratorul din Antarctica, întâmpinat la Botoşani sub ropote de aplauze

Publicat de Andreea Drilea, 14 decembrie 2018, 15:22

Pompierul botoşănean Iulian Rotariu, care a terminat pe poziţia a doua ultramaratorul ‘The last desert’ din Antarctica, a revenit, vineri, la Botoşani, intrând în oraş alergând, sub ropote de aplauze ale reprezentanţilor autorităţilor locale, familiei şi colegilor de serviciu.

Rotariu a fost aşteptat de prefectul Dan Şlincu, de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), colonelul Cristian Amarandei, de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, comisarul şef Viorel Şerbănoiu, de familie şi de zeci de colegi de serviciu de la ISU.

‘Am fost mulţumit sufleteşte că pe 1 Decembrie am putut ridica steagul ţării mele şi în acelaşi timp mi-a fost îngăduit să mă închin într-o biserică creştină de rit vechi din Antarctica’, a mărturisit plin de emoţie Iulian Rotariu, la sosirea în Botoşani, pe lângă aplauze, el fiind primit cu îmbrăţişări şi buchete de flori.

Timp de două săptămâni, Iulian Rotariu a parcurs etapele aferente ultramaratorului din Antarctica, alergând aproximativ 250 de kilometri, pentru a face cunoscută cauza copiilor cu autism.

‘E un moment extraordinar de frumos în ceea ce priveşte activitatea ISU prin ceea ce a realizat Iulian. Dacă până acum spuneam că sunt mândru că sunt român, sunt mândru că sunt botoşănean, sunt mândru că fac parte din structurile pentru situaţii de urgenţă, acum sunt mândru că sunt coleg cu Iulian Rotariu. El este un exemplu pentru noi toţi, este un model şi trebuie să constituie un reper pentru toţi cei care l-au cunoscut şi îl vor cunoaşte’, a afirmat şeful ISU, Cristian Amarandei.

Întrecerea i-a testat botoşăneanului nu doar măiestria în alergarea a sute de kilometri, înfruntând vântul tăios şi zăpada până la brâu, ci şi capacitatea de a face faţă temperaturilor extreme de la Polul Sud, acolo unde acestea ating minus 60 de grade Celsius.

Reuşita lui Iulian, locul II la general, este cu adevărat de excepţie, având în vedere faptul că nu este sportiv de performanţă şi echipamentul sportiv purtat nu avea calitatea celor confecţionate de branduri de profil.

Pompierul are în palmares alte patru ultramaratonuri – Gobi March (China, iunie 2016), Atacama Crossing (Chile, octombrie 2016), Sahara Race (mai 2017), dar şi în Patagonia (noiembrie 2017).

Participarea lui la cursele de alergare are o poveste specială în spate. Iulian este căsătorit şi are doi copii, iar băiatul în vârstă de zece ani a fost diagnosticat la doar trei luni cu o malformaţie congenitală, iar la trei ani a suferit o intervenţie pe inimă.

(Agerpres/FOTO arhivă stiri.botosani.ro)

Etichete:
Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț
Regional marți, 29 aprilie 2025, 10:15

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț. Totul a început de la o temă dată de...

Calistrat Hogaș prin ochii liceenilor de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra Neamț
Galaţi: Proiect unic în ţară – acces gratuit în muzee pentru toţi copiii din mediul rural
Regional marți, 29 aprilie 2025, 08:04

Galaţi: Proiect unic în ţară – acces gratuit în muzee pentru toţi copiii din mediul rural

Consiliul Judeţean Galaţi derulează un proiect unic în ţară, intitulat ‘Muzeele prin ochii copiilor’, prin intermediul căruia...

Galaţi: Proiect unic în ţară – acces gratuit în muzee pentru toţi copiii din mediul rural
Expoziţia multisenzorială „World Unseen” va fi vernisată, astăzi, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va rămâne până la 29 iulie
Regional marți, 29 aprilie 2025, 07:32

Expoziţia multisenzorială „World Unseen” va fi vernisată, astăzi, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va rămâne până la 29 iulie

Canon România, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Complexul Muzeal Național „Moldova” – Muzeul...

Expoziţia multisenzorială „World Unseen” va fi vernisată, astăzi, la Palatul Culturii din Iaşi, unde va rămâne până la 29 iulie
„HARDUGHIA” de Mircea Radu Iacoban, după 44 de ani, pe scena Naționalului ieșean un spectacol în regia lui Ovidiu Lazăr
Regional marți, 29 aprilie 2025, 07:22

„HARDUGHIA” de Mircea Radu Iacoban, după 44 de ani, pe scena Naționalului ieșean un spectacol în regia lui Ovidiu Lazăr

După 44 de ani, o piesă interzisă în 1981 revine pe scena Teatrului Național din Iași – Hardughia de Mircea Radu lacoban. Ovidiu Lazăr...

„HARDUGHIA” de Mircea Radu Iacoban, după 44 de ani, pe scena Naționalului ieșean un spectacol în regia lui Ovidiu Lazăr
Regional marți, 29 aprilie 2025, 07:17

Campioanele de la CS Politehnica Iași au dominat și etapa de la Câmpia Turzii

Campionatul Național de rugby 7s, senioare și junioare, a programat etapa a II-a sâmbătă, la Câmpia Turzii. CS Politehnica Iași, clubul...

Campioanele de la CS Politehnica Iași au dominat și etapa de la Câmpia Turzii
Regional marți, 29 aprilie 2025, 05:45

Iași: Expoziția internațională de artă naivă „Saloanele Moldovei” (25 aprilie – 23 mai 2025)

În perioada 25 aprilie – 23 mai 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, în parteneriat cu...

Iași: Expoziția internațională de artă naivă „Saloanele Moldovei” (25 aprilie – 23 mai 2025)
Regional luni, 28 aprilie 2025, 19:40

Iași: Scumpiri anunțate pentru serviciile de salubritate

Ieșenii urmează să plătească cu aproximativ 10% mai mult pentru salubritate, după ce tarifele majorate cu rata inflației pentru serviciile...

Iași: Scumpiri anunțate pentru serviciile de salubritate
Regional luni, 28 aprilie 2025, 12:32

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 30 aprilie, pe mai multe străzi din municipiul Iași

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 30 aprilie, pe mai multe străzi din municipiul Iași