METEO: Caniculă și instabilitate atmosferică în Moldova
Publicat de gabrielarotaru, 29 august 2022, 10:31
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 29 și 30 august
Fenomene vizate: val de căldură
Zone afectate: județele Iași, Vaslui, Galați și zonele joase de relief din județele Bacău și Vrancea
Luni (29 august) și marți (30 august) valul de căldură va persista în cea mai mare parte a regiunii. Local în centrul și sudul Moldovei, va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar în sudul regiunii, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 31 și 36 de grade.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 29 august, ora 12:00 – 30 august, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zona afectată: județul Suceava
În intervalul menționat, în nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.
Notă: Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat pe tot parcursul săptămânii.