Ascultă Radio România Iași Live

Mii de elevi din judeţul Botoşani nu vor putea respecta regulile de igienă

Mii de elevi din judeţul Botoşani nu vor putea respecta regulile de igienă

Publicat de Andreea Drilea, 4 septembrie 2020, 15:01

În judeţul Botoşani, mii de elevi nu vor putea respecta regulile de igienă la şcoală, deoarece nu vor avea apă. Aceasta din cauza secetei, dar şi a faptului că zona în care locuiesc şi învaţă este alimentată de o conductă veche şi subdimensionată.

Reporter: Gina Poenaru – De câteva zile, locuitorii comunelor Cristeşti, Băluşeni şi Copălău, din judeţul Botoşani, primesc apă doar câteva ore pe zi, însă doar trei zile pe săptămână, inclusiv sâmbăta. Mai norocoşi, cei din Coşula au apă zilnic, însă de la 8:00 la 16:00, iar cei din oraşul Flămânzi tot zilnic, însă doar patru ore dimineaţa. Duminica se pot spăla la robinete doar locuitorii din Draxin şi Cristeşti, însă tot într-un interval de câteva ore. Explicaţia oficială este seceta, care a condus la creşterea consumului de apă. În realitate, conducta care transportă apă de la Botoşani la Flămânzi, construită acum 40 de ani, pentru un număr mai mic de utilizatori, nu poate alimenta toate gospodăriile de pe traseu, aşa încât furnizorul de apă a cerut raţionalizarea consumului. În aceste condiţii, mii de elevi din peste 30 de unităţi de învăţământ vor avea apă la şcoală doar două sau trei zile pe săptămână; în alte zile nu vor putea nici măcar să se spele pe mâini, aşa cum cer cu insistenţă medicii pe timp de pandemie.

Anca Horodinicu, directorul şcolii din Băluşeni: În această şcoală, trei zile pe săptămână nu va fi apă. Nu putem asigura igiena copiilor, igienizarea sălilor, toaletele.

Reporter: Ca să poată face faţă unor astfel de restricţii, directorii de şcoli trebuie să investească în rezervoare de mare capacitate, pompe cu hidrofor sau recipiente pe care să le alimenteze cu apa cărată de la fântână. La liceul din Flămânzi astfel de investiţii s-au făcut, spune directorul Augustina Fegher:

Augustina Fegher: Până pe 14, când vin elevii, vom avea apă conectând o pompă la fântână, hidrofor pentru spălat pe mâini, iar copiii vor beneficia de apă potabilă cumpărată.

Reporter: În celelalte cinci comune, însă, directorii de şcoli spun că fără apă nu-şi asumă niciun scenariu care presupune prezenţa elevilor la şcoală.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 07:27

Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului

Duminică, de la ora 17,30, la Cinema Ateneu din Iași, va avea loc prezentarea filmului documentar „Ambasadorul amintirilor”, de Magdalena...

Cinema Ateneu Iași: „Ambasadorul amintirilor”, un film dedicat victimelor Holocaustului
 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 07:07

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”

BEC a decis admiterea înregistrării Protocolului de constituire a Alianţei Electorale ‘România Înainte’, semnat de partidele din...

 BEC a admis constituirea Alianţei Electorale „România Înainte”
Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 06:46

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor

Agenţia Fitch a anunţat că menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor, însă pe ultima treaptă. Analiştii financiari...

Agenţia Fitch menţine România în categoria de rating recomandată investiţiilor
Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Prim plan duminică, 23 februarie 2025, 06:45

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală

Regizorul Radu Jude a primit în această seară, la Berlinală, Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu pentru producţia „Kontinental...

Regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, la Berlinală
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:31

(AUDIO/FOTO) La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” Iași, se marchează trei ani de la începutul războiului din Ucraina

La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” din Iași, se marchează trei ani, astăzi, de la...

(AUDIO/FOTO) La Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați „Nicolina” Iași, se marchează trei ani de la începutul războiului din Ucraina
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 09:13

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu

Procurorii DNA şi investigatorii din Armata Statelor Unite anchetează mai multe persoane într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din...

Anchetă într-un dosar de corupţie ce ar viza contracte din domeniul apărării la Baza NATO de la Mihail Kogălniceanu
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 08:29

Cutremur în județul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora 5:45, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur în județul Vrancea
Prim plan sâmbătă, 22 februarie 2025, 06:22

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie

Ministerul Energiei a publicat, vineri seara, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind prelungirea plafonării preţurilor la energie electrică...

Ministerul Energiei a publicat proiectul de OUG privind prelungirea plafonării preţurilor la energie