Ascultă Radio România Iași Live

Ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian Georgescu: Plafonul de salarizare în cazul cercetătorilor va creşte la 50 de euro/oră

Publicat de Gabriela Rotaru, 16 octombrie 2017, 16:32

40.000 de cercetători din România, care primesc sau vor primi până la sfârşitul anului retribuţii în cadrul proiectelor de cercetare finanţate de bugetul de stat şi/sau cofinanţate de Uniunea Europeană, vor putea ajunge la un nivel maxim de salarizare de 50 de euro/oră – a anunţat astăzi, la Galaţi, ministrul Cercetării şi Inovării, Lucian Georgescu: Săptămâna trecută am reuşit să scoatem o hotărâre de guvern care trebuie să apară pe monitor zilele astea prin care plafonul de salarizare, adică limita superioară, care până acum era organizată în diferite trepte, multe dintre ele mult prea jos în comparaţie cu valoarea cercetării, acest plafon a fost ridicat la 50 euro/oră, ceea ce înseamnă că în orice proiect, în condiţiile în care există un buget suficient, cercetătorii îşi pot stabili un salariu care să ajungă până la 50 de euro/oră. Acest salariu orar are două scopuri: în primul rând stimularea cercetării, pentru că devine mult mai interesant să lucrezi cu un salariu de o asemenea valoare şi în al doilea rând egalizarea într-un fel a salariilor orare ale cercetătorilor români care intră în proiecte cofinanţate european cu cele ale colegilor din vestul Europei„.

Lucian Georgescu:


Majorarea plafonului maxim de salarizare pentru proiecte de cercetare este semnificativă, oamenii de ştiinţă urmând să primească un salariu maxim brut de 8.500 de euro pe lună, faţă de 4.300, cât este acum.

Ministrul Cercetării a mai spus că această decizie, alături de cea aplicată din vară, de neimpozitare cu 16% a salariului provenit din proiectele de cercetare, se înscrie în seria de măsuri menite să pună capăt plecării în străinătate a cercetătorilor români. (Rador/ Maria Măndiţă/ FOTO blastingnews.com)

Etichete:
Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional
METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 10:07

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 22-04-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 22 aprilie,...

METEO: Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 09:44

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025

Uniunea Artiștilor Plastici din România recomandă câteva evenimente din lumea artelor vizuale, care vor avea loc în săptămâna 21 -27 aprilie...

Uniunea Artiștilor Plastici din România face noi propuneri de evenimente pentru perioada 21 – 27 aprilie 2025
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 09:43

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie 2025

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie a.c., pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și...

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 18 – 21 aprilie 2025
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 06:43

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea. Între 31 mai şi 2 iunie 2019, el s-a aflat în...

Papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a vizitat România, după Ioan Paul al II-lea
Prim plan marți, 22 aprilie 2025, 06:27

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea

Patru cutremure, cu magnitudini între 2,8 şi 3,9, au avut loc, în cursul nopţii, în zona seismică Vrancea-Buzău, fiind resimţite uşor în...

Cutremur cu magnitudinea de 3.9 în zona seismică Vrancea