Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: 57 de şcoli nu au, în momentul de faţă, autorizaţie sanitară, potrivit prefectului

Publicat de Andreea Drilea, 27 august 2015, 09:38

Zeci de unităţi şcolare din judeţul Neamţ ar putea să nu fie autorizate sanitar în anul şcolar viitor, prefectul Vlad Ioan Angheluţă precizând că, în momentul de faţă, sunt 57 de şcoli fără acest aviz.

‘Specialiştii de la Inspectoratul Şcolar şi Direcţia de Sănătate Publică vor analiza şi identifica, în teren, care sunt soluţiile, de la caz la caz. Şcolile care nu vor primi autorizaţie nu sunt racordate la sistemul de apă şi canal, deci avem nevoie de o implicare totală a autorităţilor locale, dar şi a directorilor şcolilor respective’, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Vlad Ioan Angheluţă.

Pe de altă parte, din cele 365 de unităţi şcolare din judeţ, 26 nu au autorizaţie de securitate la incendiu.

Prefectul de Neamţ a mai precizat că, în acest moment, stadiul de pregătire pentru noul an de învăţământ este sub 50 la sută la 20 de unităţi şcolare, între 50 la sută şi 70 la sută la 36 de şcoli, între 70 la sută şi 90 la sută la 128 de şcoli şi peste 90 la sută la 72 de unităţi de învăţământ.

De asemenea, la 202 unităţi şcolare nu există nicio formă de pază asigurată.

În ceea ce priveşte programul de susţinere a elevilor care provin din familii defavorizate, în judeţul Neamţ vor fi sprijiniţi cu pachete cu rechizite şcolare 18.600 de copii.

(Agerpres/FOTO arhivă cugetliber.ro)

Etichete:
Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:24

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”  Păstrați-vă calmul! Nu este decât un exercițiu de alarmare publică! Mâine, 26...

Exercițiu de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor!”
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 11:20

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae...

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni preventive în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”
Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 10:31

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași devine și în acest an epicentrul securității cibernetice. UNbreakable Iași aduce în...

Viitorii experți în cybersecurity își dau întâlnire la UNbreakable Iași
EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 09:25

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru

O nouă dezbatere publică dedicată planurilor cadru pentru liceu are loc astăzi, la Iași. Evenimentul se va desfășura, de la ora 16, în Aula...

EXCLUSIV: Ministrul Educației, Daniel David nu mai participă la dezbaterea de la Iași despre planurile cadru
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:26

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare

Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea a alocat, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aproape 44 de milioane de lei primăriilor din judeţ,...

CJ Vrancea: Fonduri de aproape 44 de milioane de lei, alocate primăriilor, în special pentru proiecte de dezvoltare
Prim plan marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ