Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Arheologii au descoperit vechiul cimitir al Mănăstirii Văratec. În morminte au fost găsite inscripţii, monede şi un document

Neamţ: Arheologii au descoperit vechiul cimitir al Mănăstirii Văratec. În morminte au fost găsite inscripţii, monede şi un document

Publicat de Gabriel Rotaru, 1 iunie 2021, 12:20

Arheologii Complexului Muzeal Naţional Neamţ au descoperit vechiul cimitir al Mănăstirii Văratec, situat lângă Biserica ‘Naşterea Sf. Ioan Botezătorul’, odată cu săpăturile la fundaţie pentru reabilitarea monumentului istoric.

Arheologul Vasile Diaconu a declarat marţi, pentru AGERPRES, că au fost descoperite peste 70 de morminte care aparţin primului cimitir al mănăstirii şi care a funcţionat de la finele secolului al XVIII-lea până aproape de sfârşitul secolului al XIX-lea. El a precizat că, pe lângă tradiţia orală care aminteşte de existenţa unui cimitir în acest loc, cea mai cunoscută mărturie este tocmai mormântul Veronicăi Micle.

‘A fost o cercetare arheologică foarte interesantă şi care a oferit descoperiri deosebite. Chiar de la prima suprafaţă investigată am avut bucuria să descoperim un recipient de sticlă, etanş, care avea în interior un document de hârtie. Respectiva sticluţă a fost aşezată la baza fundaţiei bisericii, cel mai probabil în momentul construirii edificiului, în anul 1844. Din zona cercetată avem şi câteva monede, care urmează să fie restaurate şi care ne vor ajuta să datăm mult mai bine mormintele. Pe lângă acestea, cele două cruciuliţe de lemn reprezintă descoperiri foarte rare, incluse în categoria obiectelor de cult şi care vor îmbogăţi patrimoniul muzeal’, a declarat dr. Vasile Diaconu, responsabilul ştiinţific al cercetărilor arheologice.

El a precizat că, dintre complexele funerare descoperite, o bună parte sunt reînhumări, individuale sau colective. Cele mai importante sunt mormintele de înhumaţie, care oferă destule indicii despre obiceiurile funerare din mediul monahal, în secolul XIX.

Condiţiile din sol au permis, în unele cazuri, o foarte bună conservare a sicrielor de lemn, dar şi a unor obiecte de cult. Arheologii au descoperit, printre altele, două cruciuliţe de lemn, dintre care una este datată în anul 1831.

De asemenea, unele morminte au fost marcate cu lespezi de piatră, inscripţionate.

‘Este cunoscut faptul că în mediul monahal, în trecut, alături de defuncţi se punea o cărămidă pe care era trecut numele persoanei şi anul decesului. Astfel de cărămizi au fost descoperite în aproape jumătate din complexele funerare de la Văratec şi oferă indicii importante despre identitatea celor înmormântaţi. O coroborare a numelor cu informaţiile care s-ar putea găsi în arhiva mănăstirii ar aduce elemente clare pentru identificarea respectivilor membri ai clerului monahal’, a explicat Vasile Diaconu.

După încheierea săpăturilor, resturile umane vor fi studiate de antropologi, urmând ca ulterior să fie reînhumate tot în incinta Mănăstirii Văratec. (Agerpres/ FOTO arhivă https://ro.wikipedia.org/)

Etichete:
Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Regional vineri, 14 martie 2025, 16:16

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează

Cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din regiunea Moldovei, Târgul de Cariere, revine la Iași cu o nouă ediție...

Târgul de Cariere Iași îți deschide noi drumuri în plan profesional. BPO, automotive, retail sau energie, doar câteva dintre domeniile în care angajatorii prezenți recrutează
Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:28

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean

Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi a fost dotat cu un robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic din ţară, în urma unei...

Galaţi: Premieră medicală – robot ultraperformant de preparare a citostaticelor, unic în ţară, în dotarea Spitalului Judeţean
Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:25

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău

Autoritatea Vamală Română a prezentat, în cadrul unei şedinţe de lucru, proiectul privind înfiinţarea unui cargo hub la Aeroportul...

Autoritatea Vamală Română: Proiect de înființare a unui hub cargo la aeroportul din Bacău
Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 15:10

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI

Sâmbătă, 15 martie a.c., TUIASI deschide seria ședințelor gratuite de pregătire pentru admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare...

Pregătire gratuită pentru ADMITERE la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul TUIASI
Regional vineri, 14 martie 2025, 13:27

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan...

Muzeul Județean Botoșani: Expoziția „Țesături metalice metaforice”
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:46

Fără apă potabilă în localități din județul Iași

În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Dumbrava, de 300 mc capacitate, în data de 17 martie 2025, în...

Fără apă potabilă în localități din județul Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 12:17

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, efectuează o serie de controale inopinate în Piața...

Controale inopinate ale ANPC în Piața Nicolina din Iași
Regional vineri, 14 martie 2025, 10:49

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro

Un agent imobiliar din municipiul Roman a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de înşelăciune, în cadrul unui dosar penal cu un prejudiciu...

(AUDIO) Neamț: Agent imobiliar, reținut pentru înșelăciune, într-un dosar cu un prejudiciu de 100.000 de euro