NEAMŢ: Cinci victime în urma coliziuniii dintre două microbuze; s-a activat Planul Roşu de intervenţie
Publicat de Andreea Drilea, 8 februarie 2017, 16:25 / actualizat: 8 februarie 2017, 18:32
Cinci persoane, între care doi copii, au suferit mai multe traumatisme în urma coliziunii frontale dintre două microbuze, în comuna Borca, pe drumul naţional 15D.
Accidentul s-a produs miercuri seara, în jurul orei 17,00, în acest caz fiind activat Planul Roşu de intervenţie, potrivit Biroului de presă al ISU Neamţ.
La faţa locului au venit mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanţă care au preluat victimele şi le-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Starea acestora este stabilă, traumatismele fiind localizate la membrele inferioare.
Pentru moment nu se cunosc cauzele care au condus la producerea accidentului, iar poliţiştii Serviciului Rutier au început o anchetă în acest sens.
Din primele cercetări reiese că microbuzele nu aparţin unor societăţi cu regim de transport persoane.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)