Neamţ: CJ va construi 60 de locuinţe de serviciu cu fonduri proprii şi guvernamentale
Publicat de , 4 februarie 2019, 17:04
Consiliul Judeţean Neamţ va beneficia, prin programul guvernamental ‘Construcţia de locuinţe de serviciu’, de 60 de locuinţe ce vor fi ridicate cu fonduri proprii şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anunţat, luni, pe pagina sa de socializare, preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.
‘Programul guvernamental ‘Construcţia de locuinţe de serviciu’ se va implementa şi la noi în judeţ. În urma centralizării solicitărilor pentru spaţii locuibile, înregistrate la nivelul Consiliului Judeţean Neamţ, sunt necesare 60 de astfel de locuinţe, pentru care s-a aprobat, cu avizul colegilor consilieri judeţeni, documentaţia tehnico-economică. (…) Este un pas important realizat în atingerea unui obiect major al mandatului meu: păstrarea specialiştilor acasă’, a declarat preşedintele CJ Neamţ.
Acesta a adăugat că valoarea investiţiei este de peste 14,5 milioane lei, iar durata de realizare a proiectului este de 24 de luni. (Agerpres/FOTO banatulazi.ro)