Neamţ: Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant când luau un credit cu acte false
Publicat de Andreea Drilea, 10 februarie 2016, 18:09 / actualizat: 10 februarie 2016, 19:17
Doi bărbaţi din localitatea Tarcău au fost reţinuţi de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice după ce au fost prinşi în flagrant când încercau să ia un credit cu acte false.
Subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, a declarat, miercuri presei că suspecţilor le-a fost organizat un flagrant după ce reprezentanţii instituţiei nebancare la care s-a depus solicitarea pentru credit au sesizat că actele sunt false.
‘Cei doi bărbaţi de 51 şi 55 de ani, ambii din Tarcău, au fost prinşi în flagrant în timp ce intrau în posesia unui împrumut fraudulos, în valoare de 3.705 lei, acordat de o instituţie financiar nebancară, cu agenţie în Piatra Neamţ. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că aceştia ar fi falsificat cupoane de pensie şi adeverinţe pentru a intra în posesia sumei de bani’, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea.
Poliţiştii au extins cercetările faţă de bărbatul de 51 de ani, care în luna ianuarie ar mai fi obţinut, pe numele său, în aceleaşi condiţii frauduloase şi de la aceeaşi instituţie, un împrumut în valoare de 3.195 lei.
Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)