Neamţ: Două persoane grav rănite în urma coliziunii dintre un autoturism şi un TIR, la Târgu Neamţ
Publicat de Andreea Drilea, 8 iulie 2019, 10:43
Două persoane au fost grav rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism şi un TIR, pe strada Mărăşeşti din oraşul Târgu Neamţ, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Andrei Grancea.
Şoferul autoturismului, o femeie în vârstă de 50 de ani, a rămas încarcerată, fiind necesară intervenţia pompierilor.
Femeia a fost descarcerată şi a fost preluată, în stare de conştienţă, de un echipaj al SMURD.
Un pasager aflat pe bancheta din spate al maşinii a fost rănit, dar nu a rămas încarcerat, fiind preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
ISU Neamţ a intervenit la faţa locului cu două echipaje de pompieri cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)