Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Municipiul Roman va găzdui prima ediţie a Festivalului Cultural Internaţional Blecher Fest

Neamţ: Municipiul Roman va găzdui prima ediţie a Festivalului Cultural Internaţional Blecher Fest

Publicat de , 17 mai 2017, 16:44

Municipiul Roman va găzdui, în perioada 27-28 mai, prima ediţie a Festivalului Cultural Internaţional Blecher Fest, organizat de Asociaţia Anima Intelligentia.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor remis AGERPRES, manifestarea va fi conturată în jurul geniului avangardist al literaturii române, Max Blecher.

Evenimentul va cuprinde teatru experimental, proiecţie de film, expoziţii de artă, conferinţă literară, mărturii vizuale despre Max Blecher, seară de lectură şi spectacol de stradă, în diferite locaţii clasice sau neconvenţionale.

‘Este un festival complex al culturii, cu 8 manifestări diferite, ce se vor desfăşura în cele 2 zile de spectacol viu în irealitatea imediată’, au precizat organizatorii.

Filmul ‘Inimi cicatrizate’, o adaptare liberă după romanul lui Max Blecher, în regia lui Radu Jude, lungmetraj distins cu ‘Premio speciale della giuria” în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno în 2016, va fi prezentat publicului Blecher Fest 2017 în prima zi de festival.

Tot pe 27 mai va avea loc şi premierea câştigătorilor concursurilor de creaţie literar-artistică ‘Max Blecher’, precum şi conferinţa ‘Blecher şi oraşul Roman’, susţinută de criticul literar Doris Mironescu, autorul volumului ‘Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei’, volum distins cu premiul ”Titu Maiorescu” al Academiei Române.

Finalul primei zile de festival va fi dedicat Serii blecheriene – seară de lectură, la care vor participa scriitorul Călin Torsan, poetul Emilian Pal, crititcul literar Doris Mironescu şi traducătoarea Gabrielle Danoux, autoarea celei mai recente traduceri în limba franceză a romanului ‘Inimi cicatrizate’,’Coeurs cicatrisés’. Întreaga seară va beneficia de sesiuni muzicale live, cu trupa ‘Fine, It’s Pink’.

A doua zi de festival va începe cu un moment comemorativ la mormântul lui Max Blecher, în Cimitirul Evreiesc, după care va avea loc o sesiune de mărturii vizuale în cadrul acţiunii Mărturii din ‘Vizuina lumintă’, ce se va desfăşura la muzeul ‘Casa Hogaş’.

‘Momentul cu cea mai mare efervescenţă din cadrul zilei de 28 mai va fi marcat de un spectacol viu în irealitatea imediată – spectacol de stradă complex, cu momente artistice inedite. Pe strada Ştefan cel Mare din Roman, artiştii vor crea şi vor oferi celor prezenţi un spectacol viu, din care nu vor lipsi: un moment muzical al trupei de percuţie a Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, extensia Piatra-Neamţ, pantomima trupei de teatru Gong, colţul de creaţie artistică, jongleriile, cu Patrick Negrean şi Daniela Manea, de la Pyraessence şi plimbările cu trăsura’, se mai arată în comunicatul de presă.

De la ora 18,00, spectacolul de teatru experimental al trupei Chemické divadlo, din Praga, va aduce în atenţia publicului piesa ‘Întâmplări în irealitatea imediată’, într-o adaptare liberă a regizorului ceh Vojtěch Bárta, după romanul cu acelaşi nume al lui Max Blecher. Locaţia de desfăşurare aleasă este una neconvenţională, pe terasa Casei Romaşcane – fosta clădire Rottenberg, menţionată de Blecher în opera lui – spectacolul promiţând să fie o experienţă unică pentru iubitorii de teatru, la finalul festivalului.

Blecher Fest 2017 este organizat de Asociaţia Anima Intelligentia şi se adresează publicului larg din Roman, din ţară şi din străinătate: iubitorilor creaţiilor lui Blecher, oamenilor de cultură, tinerilor artişti interesaţi de actul de creaţie. Accesul la acţiunile celor 2 zile de festival este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Max Blecher s-a născut în 1909, la Botoşani, şi a murit pe 31 mai 1938, la Roman. Tatăl său, Lazăr Blecher, avea pe strada Ştefan cel Mare nr. 151-153 un magazin de porţelanuri, unde îşi desfăcea produsele unei mici fabrici de ceramică de la marginea oraşului.

El a urmat cursurile primare şi liceale la Roman. După susţinerea Bacalaureatului, pleacă la Paris, cu gândul de a se înscrie la Sorbona. Se îmbolnăveşte de morbul lui Pott, o boală gravă, pe atunci incurabilă, fiind internat timp de zece ani în clinici şi sanatorii din străinătate.

Max Blecher este autorul romanelor ‘Întâmplări în irealitatea imediată’, ‘Inimi cicatrizate’, ‘Vizuina luminată’ şi al volumului de poezii ‘Corp transparent’ şi este singurul scriitor romaşcan care descrie, în amănunt, oraşul natal (parcul oraşului, cinematograful, bâlciul anual, malul Moldovei). Este considerat de critica literară drept principalul reprezentant al literaturii autenticităţii şi este supranumit ‘Kafka al României’.

(Agerpres/ FOTO ziarulderoman.ro)

Etichete:
Persoanele care au probleme de sănătate în această perioadă se pot adresa centrelor de permanenţă, existente în fiecare judeţ
Regional duminică, 29 decembrie 2024, 06:50

Persoanele care au probleme de sănătate în această perioadă se pot adresa centrelor de permanenţă, existente în fiecare judeţ

Persoanele care au probleme de sănătate în această perioadă trebuie să ştie că au cum să fie văzute de medici şi fără să apeleze...

Persoanele care au probleme de sănătate în această perioadă se pot adresa centrelor de permanenţă, existente în fiecare judeţ
Vrancea: Cercetări in rem după ce un bărbat care strângea lemne a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare
Regional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 13:12

Vrancea: Cercetări in rem după ce un bărbat care strângea lemne a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare

Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal,...

Vrancea: Cercetări in rem după ce un bărbat care strângea lemne a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare
Cod galben de precipitații mixte și polei în mai multe localități
Regional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 08:00

Cod galben de precipitații mixte și polei în mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 28-12-2024 ora 8:58 Nr. mesajului : 1 Valabil de la : 28-12-2024...

Cod galben de precipitații mixte și polei în mai multe localități
Iaşi: Cinci persoane rănite într-un accident pe DN 28, în apropierea localităţii Valea Lupului
Regional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:23

Iaşi: Cinci persoane rănite într-un accident pe DN 28, în apropierea localităţii Valea Lupului

Cinci persoane au fost rănite vineri seară, într-un accident produs pe DN 28 Iaşi – Târgu Frumos, în apropierea localităţii Valea...

Iaşi: Cinci persoane rănite într-un accident pe DN 28, în apropierea localităţii Valea Lupului
Regional vineri, 27 decembrie 2024, 19:38

Vrancea/Bărbatul împuşcat mortal în timpul partidei de vânătoare de la Răcoasa era un sătean care strângea lemne în pădure

UPDATE ora 22:00 – Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea...

Vrancea/Bărbatul împuşcat mortal în timpul partidei de vânătoare de la Răcoasa era un sătean care strângea lemne în pădure
Regional vineri, 27 decembrie 2024, 16:58

Festivaluri de datini şi obiceiuri în judeţul Suceava

În mai multe localităţi din judeţul Suceava au loc astăzi festivaluri de datini şi obiceiuri de iarnă. Cel mai mare astfel de eveniment are...

Festivaluri de datini şi obiceiuri în judeţul Suceava
Regional vineri, 27 decembrie 2024, 16:57

Bacău: Școala de Iarnă „Green Transition Winter School”

Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit Școala de Iarnă „Green Transition Winter School”,...

Bacău: Școala de Iarnă „Green Transition Winter School”
Regional vineri, 27 decembrie 2024, 15:52

(UPDATE) Doi morţi în accidentul de pe DN2-E85, la Adjud – o femeie de 39 de ani şi un adolescent de 15 ani

UPDATE ora 15:50 – O femeie de 39 de ani şi un adolescent de 15 ani au decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, vineri, în urma...

(UPDATE) Doi morţi în accidentul de pe DN2-E85, la Adjud – o femeie de 39 de ani şi un adolescent de 15 ani