Neamţ: S-au rătăcit pe Ceahlău şi s-au urcat în copaci de frica urşilor
Publicat de Andreea Drilea, 18 aprilie 2016, 15:30
Doi tineri din comuna nemţeană Borleşti, care s-au rătăcit, duminică seara, în masivul Ceahlău, s-au urcat în copaci de frica urşilor după care au sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ a declarat, luni, pentru AGERPRES, că tinerii, în vârstă de 18 respectiv 27 ani au stat aproape două ore în copaci până au sosit salvamontiştii.
‘Un echipaj Salvamont i-a găsit în jurul orei 22.40 în zona Sasca, la o distanţă de mai bine de 7 kilometri de traseu, în urma localizării poziţiei GPS transmisă de pe telefoanele mobile. La ora 23,00, salvatorii montani au găsit tinerii în siguranţă, căţăraţi într-un copac de frica urşilor care, după spusele lor, mişunau prin zonă’, a declarat Raul Papaplicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.
Tinerii au povestit că după ce au urcat pe traseul Lutul Roşu -Izvorul Muntelui au vrut să se întoarcă în acelaşi loc pe traseul ce duce la Cascada Duruitoarea – Durău, aflat însă pe celălalt versant al muntelui.
Fără a avea lanterne la ei, cei doi tineri s-au rătăcit şi în final au solicitat ajutorul salvamontiştilor.
(Agerpres/FOTO arhivă romaniajournal.ro)