Neamţ: Târgul de Crăciun va fi inaugurat cu un concert al lui Lou Bega
Publicat de Andreea Drilea, 5 decembrie 2018, 17:14
Cântăreţul de muzică latino-pop Lou Bega va deschide oficial Târgul de Crăciun organizat de Consiliul Judeţean în centrul municipiului Piatra-Neamţ, evenimentul fiind programat vineri, 7 decembrie, de la ora 18,00.
Preşedintele Consiliul Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a lansat o invitaţie tuturor nemţenilor să participe la acest târg şi să se bucure de surprizele pregătite de organizatori.
‘Povestea Târgului de Crăciun la Neamţ continuă, iar vineri, odată cu lăsarea întunericului, la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ, se va deschide ediţia 2018. Vă aştept la o nouă întâlnire, într-o atmosferă mirifică, pe care o pregătim pentru dumneavoastră. Veniţi să ne bucurăm sufletele cu colinde, muzică bună adusă pe scenă de artişti internaţionali, naţionali şi locali, dansuri populare şi să vedem obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă. Nu vor lipsi vinul fiert cu scorţişoară şi bucatele tradiţionale’, a scris, pe pagina sa de socializare, preşedintele CJ Neamţ.
Pentru această ediţie, Consiliul Judeţean Neamţ a aprobat un buget 350.000 lei.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)