Neamţ: Un om de afaceri turc a donat bibliotecii judeţene aproape 500 de volume de carte
Publicat de Andreea Drilea, 11 august 2016, 16:39
Patronul de origine turcă al unui lanţ de magazine de bijuterii şi case de amanet din Piatra Neamţ a donat Bibliotecii Judeţene ‘G.T. Kirileanu’ 469 de volume de carte.
Scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul instituţiei de cultură, a declarat joi presei că donaţia va contribui la sporirea fondului de carte al filialei bibliotecii din cartierul Speranţa.
‘Am primit numeroase donaţii de carte în ultima vreme, o parte dintre volume rămân în fondul nostru de bază, altele sunt orientate către filiale sau către bibliotecile comunale. Apreciem gesturile de donaţie şi mulţumim celor care au grijă ca bibliotecile adunate în timp să fie la îndemâna cititorilor. A dărui o carte e un gest de iubire, dar a dărui o bibliotecă întreagă este un gest de mare generozitate şi de iubire pentru comunitate’, a spus directorul Bibliotecii Judeţene ‘G.T. Kirileanu’ Neamţ.
El a menţionat că cele 392 de titluri de carte donate sunt din diverse genuri literare.
(Agerpres/FOTO arhivă ziarpiatraneamt.ro)