Neamţ: Zeci de fermieri au protestat pe centura municipiului Roman şi pe DN2
Publicat de gabrielarotaru, 15 ianuarie 2024, 17:02
Zeci de fermieri au protestat, luni, blocând circulaţia pe centura municipiului Roman şi pe o porţiune din DN2 care tranzitează oraşul, raliindu-se, astfel, la protestele naţionale.
Au participat reprezentanţi ai marilor şi micilor fermieri, cu tractoare, camioane şi maşini mici.
Pe unele dintre utilaje au fost arborate drapele, dar şi mesaje prin care se solicită Guvernului facilităţi pentru agricultori.
La un moment dat, circulaţia pe DN2, pe podul peste Moldova, a fost paralizată aproape complet după ce fermierii au ocupat cu utilajele ambele benzi de circulaţie şi au mers cu circa 3 kilometri pe oră.
Un echipaj de poliţie a intervenit şi a solicitat deblocarea uneia dintre benzile de circulaţie pentru ca traficul să se poată desfăşura oarecum normal pentru ceilalţi şoferi.
Protestul fermierilor a durat circa o oră şi nu s-au înregistrat incidente. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)