O firmă din Paşcani produce tuneluri de dezinfectare
Publicat de Andreea Drilea, 8 aprilie 2020, 08:45
O firmă din Paşcani şi-a reorientat producţia, ca să nu trimită angajaţii în şomaj tehnic.
Administratorii societăţii au pus la punct un prototip pentru un tunel de dezinfectare în sistem dual, cu ultraviolete şi dispersie de biocide şi au deja primele comenzi de la instituţii şi spitale din toată ţara. Cu cei şapte angajaţi ai săi, firma va putea realiza aproximativ 30 de tuneluri pe zi.
Firma are în prezent şapte angajaţi şi ar putea realiza între 20 şi 30 de tuneluri de dezinfectare pe zi. Administratorii spun că au primit atât de multe comenzi, încât iau în calcul să mai şi angajeze personal în perioada următoare. Până acum, firma din Paşcani se ocupa de instalarea unor dispozitive care să citească automat contoarele de energie din locuinţe, iar în contextul actual, angajaţii nu mai aveau acces să le monteze, aşa că administratorii s-au gândit să se reprofileze. Tunelurile de dezinfectare pe care le realizează sunt pe sistem dual – folosesc atât raze ultraviolete, cât şi pulverizator pentru biocide. În acest fel, decontaminarea este cea mai eficientă. Costul unui astfel de tunel este de 5000 de lei, iar comenzile au venit de la spitale, primării şi firme cu activităţi din cele mai diverse. Medicii spun că astfel de echipamente ar putea fi montate şi pe stradă, dar cu anumite precauţii, asta, deoarece ar putea provoca reacţii adverse în cazul persoanelor cu alergii la substanţele pe care le conţin biocidele folosite.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)