Ascultă Radio România Iași Live

O nouă creşă şi-a deschis porţile pentru copii, în Piatra-Neamţ

17 martie 2025, 18:24

Creşa ‘Alba ca Zăpada’ şi-a deschis porţile, luni, pentru două grupe de câte 22 copii, urmând ca până în toamnă să funcţioneze la capacitatea maximă de 70 locuri.

Creşa a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), prin Compania Naţională de Investiţii, în cadrul unui program naţional cu fonduri structurale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

‘Am deschis uşile creşei, o investiţie esenţială pentru sprijinirea familiilor tinere şi asigurarea unui start sănătos şi armonios în viaţa celor mici. Având o capacitate de 70 locuri, creşa dispune de săli luminoase, echipamente de ultimă generaţie, un spaţiu de joacă generos şi, cel mai important, un colectiv de educatori şi îngrijitori dedicaţi şi bine pregătiţi’, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamţ, Adrian Niţă.

Suprafaţa construită a clădirii este de 1.766 metri pătraţi iar suprafaţa verde din jurul creşei, asigurată prin proiect, este de peste 1.000 metri pătraţi.

Clădirea este de tipul near-Zero Energy Building, dotată cu panouri solare şi fotovoltaice, asigurând astfel necesarul de energie şi apă caldă din surse regenerabile.

Construcţia este anvelopată termic, dotată cu pompe de căldură şi are şapte dormitoare, patru camere de joacă, un spaţiu pentru luat masa, grupuri sanitare, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, zonă administrativă şi nucleul tehnico-gospodăresc.

De asemenea, lângă creşă au fost amenajate două terenuri de joacă, unul cu suprafaţă din tartan şi unul cu suprafaţă din nisip.

În a doua jumătate a acestui an, municipalitatea va da în folosinţă o altă creşă, în cartierul Văleni, cu o capacitate pentru 40 copii.

Şi această creşă este finanţată de MDLPA în cadrul programului guvernamental ‘Sfânta Ana’.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Regional joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Regional joi, 17 aprilie 2025, 06:51

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni

Oficialităţi de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul oraşului Ungheni, din Republica...

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:27

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani. Doar o treime dintre candidaţi au...

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:00

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi

O investigaţie este în desfăşurare în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi. Cei doi, în...

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 10:06

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava Rețeaua din municipiul Suceava va fi modernizată pe o...

Delgaz Grid investește 7,5 milioane lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din Suceava
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 09:30

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”

Municipiul Bacău, alături de Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău,  vor organiza evenimentul – concert...

Bacău: Evenimentul – concert „RUGĂCIUNE PENTRU PACE”
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 08:53

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți

Elevii participanți la Olimpiada Națională de Informatică, ce se desfășoară până vineri la Botoșani, susțin probele de examen într-o...

(AUDIO/FOTO) Olimpiada Națională de Informatică de la Botoșani, organizată într-o sală de nunți
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 07:54

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași

În Catedrala Romano-Catolică din Iași astăzi, în Miercurea Mare, are loc Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza...

(AUDIO) Ceremonia Reînnoirii Făgăduințelor celor 350 de preoți din Dieceza Romano-Catolică de Iași