Percheziţii la Botoşani şi Iaşi într-un dosar de înşelăciune prin metoda „accidentul”
Publicat de gabrielarotaru, 11 octombrie 2017, 09:34
Polițiștii botoșăneni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, efectuează, în această dimineață, percheziții în Penitenciarul Iași și pe raza localității Plevna, la persoane bănuite de comiterea ori complicitate la săvârșirea de înșelăciuni prin metoda ‘accidentul’.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Botoșani, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 10 august—28 septembrie 2017, acestea ar fi înșelat, prin metoda ‘Accidentul’, trei persoane din municipiile Botoșani și Dorohoi.
‘Cei în cauză ar fi indus în eroare victimele, anunțându-le de presupuse accidente de circulație în care ar fi fost implicați membri ai familiilor, cerând în schimb sume de bani pentru a nu fi întocmite dosare penale’, se precizează în comunicat.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 37.000 lei. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)