Ploile abundente din ultima perioadă au contribuit la refacerea rezervei de apă din sol
Publicat de , 19 iunie 2021, 08:58 / actualizat: 19 iunie 2021, 12:03
Deşi ploile care au căzut în ultimele zile au refăcut rezerva de apă din sol, fermierii din judeţul Vaslui se tem să nu le fie afectate culturile agricole.
Anul trecut, aproape 1.700 de proprietari de terenuri din judeţ au fost afectaţi de secetă şi au primit despăgubiri pentru circa 58 de mii de ha.
Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Vaslui a făcut o evaluare a situaţiei din teren şi a concluzionat că ploile abundente din ultima perioadă nu au afectat culturile agricole din judeţ, ci până în prezent au contribuit la refacerea în totalitate a rezervei de apă din sol.
După un an de secetă extremă, aşa cum a fost în decursul anului 2020, fermierii din judeţul Vaslui au nevoie de recolte bune, întrucât aproape 1.700 dintre ei au obţinut de pe suprafeţele agricole exploatate doar despăgubirile oferite de stat.
Acum culturile, cum ar fi cea de porumb sau de floarea-soarelui, sunt confom aşteptărilor – spune Gigel Crudu, directorul Direcţiei Agricole Vaslui, însă vor întâmpina câteva dificultăţi cultivatorii de orz, de pildă, întrucât din cauza ploilor această plantă suferă fenomenul de cădere, iar recoltarea ar putea fi îngreunată.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)