Pregătiri pentru iarnă în judeţul Botoşani
Publicat de gabrielarotaru, 14 noiembrie 2016, 17:56
Autorităţile din judeţul Botoşani au identificat peste 13 mii de locuri de cazare pentru persoanele surprinse în trafic, în cazul unor blocaje din cauza zăpezii.
Acestea sunt disponibile în cămine culturale, şcoli, grădiniţe, săli de sport şi alte imobile, unde poate fi asigurată cazarea şi hrana persoanelor care ar putea rămâne înzăpezite pe drumurile din judeţ.
Autorităţile au transmis notificări şi pentru luarea măsurilor preventive în cazul transportului persoanelor cu dializă şi a femeilor gravide, la spital. (Rador/FOTO botosaninecenzurat.ro)