Ascultă Radio România Iași Live

Primăria Piatra-Neamţ a repus în dezbatere publică regulamentul privind serviciul de administrare, exploatare şi întreţinere a parcărilor

Primăria Piatra-Neamţ a repus în dezbatere publică regulamentul privind serviciul de administrare, exploatare şi întreţinere a parcărilor

Publicat de Andreea Drilea, 3 mai 2022, 14:25

Primăria Piatra-Neamţ a relansat, marţi, în dezbatere publică, regulamentul privind serviciul de administrare, exploatare şi întreţinere a parcărilor de reşedinţă, urmând ca pe 15 mai să se încheie această consultare.

Primarul Andrei Carabelea a declarat, într-o conferinţă de presă, că în urma acestei consultări va fi supus aprobării Consiliului Local Piatra-Neamţ o nouă hotărâre privind modul de administrare al parcărilor de reşedinţă.

Edilul a precizat că a solicitat prefectului judeţului un punct de vedere dacă această hotărâre poate fi adoptată în regim de urgenţă, pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care actul normativ să fie atacat în instanţa de contencios-administrativ.

Aşa s-a întâmplat cu hotărârea precedentă privind administrarea parcărilor, după ce Instituţia Prefectului Neamţ a constatat că nu au fost respectate termenele legale.

‘Pentru că vrem să corectăm situaţia şi vrem ca pietrenii să nu aibă de suferit sau măcar să le reducem disconfortul am trimis săptămâna trecută o adresă către Instituţia Prefectului şi am cerut domnului prefect să ne comunice punctul de vedere cu privire la aplicabilitatea prevederilor unui articol din Legea 52/2003, cu privire la posibilitatea de a aproba noul Regulament şi noua strategie pentru administrarea parcărilor de reşedinţă, în procedură de urgenţă. Încă nu am primit niciun fel de răspuns, de reacţie, şi mă bazez că acest răspuns va veni cel puţin odată cu răspunsul pietrenilor. Pentru că de astăzi lansăm în dezbatere publică, din nou, Regulamentul, Caietul de sarcini şi toate documentele aferente stragiei pentru delegarea prin gestiune directă a serviciului de administrare, exploatare, întreţinere parcări de reşedinţă’, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Parcările de reşedinţă au fost administrate, până la finalul lunii februarie, de societatea Parking unde Consiliul Local Piatra-Neamţ era acţionar majoritar.

Primarul Andrei Carabelea a iniţiat un proiect de hotărâre ce a fost adoptat de majoritatea consilierilor locali, prin care administrarea parcărilor de reşedinţă a trecut în subordinea directă a primăriei.

Instituţia Prefectului a stabilit că actul normativ este ilegal, a cerut Consiliului Local Piatra-Neamţ să revină asupra hotărârii şi, pentru că nu s-a întâmplat acest lucru, a atacat în instanţa de contencios-administrativ hotărârea Consiliului Local.

Primăria Piatra-Neamţ a fost nevoită să suspende încheierea contractelor cu cetăţenii privind parcările de reşedinţă iar acum a reluat întreaga procedură privind adoptarea unei noi hotărâri a Consiliului Local. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
IAȘI: Femeia lovită cu ciocanul şi incendiată de fostul soţ, a murit în spital
Regional luni, 21 aprilie 2025, 06:43

IAȘI: Femeia lovită cu ciocanul şi incendiată de fostul soţ, a murit în spital

Femeia din Iași care, în urmă cu o săptămână, a fost atacată și ulterior incendiată de fostul soț, a decedat, în prima zi de Paște. Ea a...

IAȘI: Femeia lovită cu ciocanul şi incendiată de fostul soţ, a murit în spital
(AUDIO) Iaşi: ITM demarează ample controale în spitalele din judeţ privind Sănătatea și Securitatea în Muncă
Regional joi, 17 aprilie 2025, 12:30

(AUDIO) Iaşi: ITM demarează ample controale în spitalele din judeţ privind Sănătatea și Securitatea în Muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi va începe ample controale în toate spitalele din judeţ pentru a verifica respectarea legii securităţii...

(AUDIO) Iaşi: ITM demarează ample controale în spitalele din judeţ privind Sănătatea și Securitatea în Muncă
(AUDIO/FOTO) A fost deschis Mall Moldova. Circulația rutieră va fi reconfigurată în partea de vest a Iașului
Regional joi, 17 aprilie 2025, 12:25

(AUDIO/FOTO) A fost deschis Mall Moldova. Circulația rutieră va fi reconfigurată în partea de vest a Iașului

Astăzi, s-a inaugurat, la Iași, Mall Moldova, o investiție care, în prima etapă se ridică la 130 de milioane de euro, dar care, în perioada...

(AUDIO/FOTO) A fost deschis Mall Moldova. Circulația rutieră va fi reconfigurată în partea de vest a Iașului
Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est
Regional joi, 17 aprilie 2025, 12:21

Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est

La Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi a fost făcută prima reconstrucţie mamară asistată de robot, această intervenţie medicală...

Iaşi: Reconstrucţie mamară asistată de un robot DaVinci, la IRO; premieră în România şi Europa de Est
Regional joi, 17 aprilie 2025, 09:18

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani nu au început încă, deși amplasamentul a fost...

(AUDIO) Nu au început lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani
Regional joi, 17 aprilie 2025, 06:51

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni

Oficialităţi de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezente sâmbătă, 26 aprilie, în centrul oraşului Ungheni, din Republica...

Iaşi: Oficiali de la Bucureşti, Chişinău şi Bruxelles vor fi prezenţi la Festivalul ‘Podul de Flori’ de la Ungheni
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:27

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani. Doar o treime dintre candidaţi au...

Rata de promovare a examenului pentru obţinerea permisului de conducere este redusă în judeţul Botoşani
Regional miercuri, 16 aprilie 2025, 12:00

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi

O investigaţie este în desfăşurare în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi. Cei doi, în...

Investigaţie în desfăşurare, în cazul decesului celor doi medici rezidenţi de la Institutul de Gastroenterologie din Iaşi